Centrul de Proiecte
Timișoara
Expoziție

Fragments of the Soul

28 august – 7 septembrie 2026

Expoziție | 28 august - 7 septembrie | luni-vineri | orele 15:00-20:00 | sâmbătă - duminică | 12:00-22:00

Vernisaj | 28 august | ora 19:00

Expoziția Fragments of the Soul este semnată de Ioana Dascălu, studentă în anul I la secția Pictură din cadrul Facultății de Arte și Design din Timișoara. Artista a absolvit Liceul de Arte Plastice Nicolae Tonitza din București, secția Pictură, sub îndrumarea profesorului Florin Mocanu. Pe parcursul anilor de liceu, Ioana Dascălu a participat la numeroase concursuri de artă, experiențe care au ajutat-o să își dezvolte atât abilitățile tehnice, cât și încrederea în propria viziune artistică. În 2025, a participat la Olimpiada Națională de Arte Vizuale, unde a obținut locul I la faza pe școală. În 2024, Ioana Dascălu a organizat prima sa expoziție personală la Galeria 21 din București, experiență care i-a oferit o perspectivă directă asupra procesului de organizare, promovare și prezentare a unei expoziții. De asemenea a expus și în cadrul Galeriei 5, fapt care i-a consolidat interesul pentru dialogul dintre artist și public.

Practica artistică a Ioanei Dascălu constă în explorarea unor compoziții ample, construite ca un colaj de imagini, obiecte, personaje și spații, inspirate din experiențe personale și observații cotidiene. Prin pictură, artista urmărește să creeze lucrări care invită privitorul să descopere conexiuni și să construiască propriile interpretări. Ca tânără artistă aflată la început de drum, Ioana Dascălu își propune să continue să își dezvolte limbajul vizual și să participe la cât mai multe proiecte și expoziții care îi ofere ocazia de a împărtăși publicului universul artistic.


Program

Expoziție, Vernisaj
28 august – 9 septembrie 2026

Fragments of The Soul

Galeria 5
Mai multe detalii

Arhivă program

Este utilă această pagină?