Am adunate sub paturi, pe sub canapele și prin pod, multe obiecte textile și vestimentare majoritatea păstrate din mamă în fiică. Din momentul în care bunica a aflat că sunt fată, la naștere, a început să îmi adune acea zestre pentru a o avea când mă voi mărita. Majoritatea broderiilor sunt cu mult de dinaintea anilor 40 din zona Clujului și Maramureșului acestea schimbându-se de cum ne apropiem de zilele noastre.
Mi-am dorit mereu să scap de această zestre ce îmi ocupă nu doar spațiul de locuit, ci și un spațiu emoțional. Relația mea cu bunica a fost din ce în ce mai precară din cauza comportamentului ei agresiv adunat și dezvoltat în lungi ani de traumă, mi-am dorit să îmi descarc furia pe această zestre care vine mereu cu responsabilizarea de a mă mărita și a face copii la timp ca să îi vadă în viață.
O dată cu ultimii ani petrecuți acasă am studiat mai îndeaproape traumele prin care generațional, au trecut femeile din familia mea și am realizat că acestea puteau fi evitate dacă ne gândeam la o zestre emoțională de “dat mai departe” și nu una strict materială, o zestre de povești și învățături, de timp petrecut împreună prin care învățăm unii de la alții. Pe parcursul acestor ani am înțeles că generațiile trecute nu aveau același acces pe care îl avem noi azi, timp, deschidere și mai ales condiții. Furia că ceva putea fi prevenit nu a trecut complet, dar i s-a alăturat o anumită înțelegere și complexitate în tratarea subiectului. Mi-ar plăcea astfel ca furia această complexă să o pot vedea manifestată creativ, printr-un fel de cordon ombilical ce v-a rămâne mereu atașat într-un fel dar fără să îmi fie dăunător nici mie nici relațiilor din jur.
Cum am experiență în sportul de contact am început să cos de sacul de box zestrea. A le coase pe sacul de box aceste textile, mai ales cele cusute de mână, și a le boxa într-un performance nu e de ajuns dacă nu se completează narativ cu informații legate de compoziția, culoarea, povestea obiectului în sine la nivel tehnologic și chimic cu destinul femeilor din familie.
Prin urmare bursa ar susține partea de cercetare la nivel textil și o explorare a emoțiilor referitoare la procesarea acestor obiecte, o introspecție familială prin storytelling și mai ales finalizarea sacului de box și filmarea performance-ului. Îmi doresc să documentez procesul de creație și de implementare printr-o serie fotografică acompaniată de fragmente audio-vizuale care să cuprindă elemente de storytelling și momente din istoria familiei mele. Ulterior voi realiza un performance (boxarea zestrei și a sacului de box cusut cu obiecte diverse) - performance filmat ce poate fi ulterior partajat online, proiectat în galerii, spații alternative, publicații și spații publice. La baza acestui demers va sta o cercetare despre procesarea furiei și a traumei inter-generaționale strâns legate de istoricul textil prezent în familie.
Ioana Țurcan lucrează ca fermier, regizor/scenarist de film, director de imagine, artist interdisciplinar și producător cultural, dezvoltând o platformă intersecțională și co-creativă numită Spațiu Incert, care abordează subiecte transversale precum îngrijirea, pierderea, ritualurile și sănătatea mintală.
Datorită copilăriei sale petrecute la periferia unui oraș mic, majoritatea lucrărilor sale explorează ecologia și sistemele ei: relațiile dintre corp/spațiul intim și cel social, pierderea ambiguă, co-dependența de spațiul agricol și momentele simple din viață.
A colaborat cu diverși artiști vizuali și regizori de film, creând pentru diferite medii, de la galerii, cinematografe și spațiu public. Este, de asemenea, un educator activ, coordonând și participând la proiecte de educație non-formală. Din 2021 face parte din colectivul The Office cu care a participat la Documenta 15 și duo-ul Spațiu Incert.
*credit foto Sean Henry Smith
