
Proiectul Watchers este o instalație video concepută ca intervenție artistică într-un bloc de locuințe. Lucrarea pornește de la o observație aparent banală: în fața fiecărui geam se află, în multe apartamente, o unitate de aer condiționat — un element standardizat al locuirii urbane. Mihnea Rareș Hanțiu și-a propus să înlocuiască aceste unități cu ecrane TV, pe care vor rula o serie de cadre video realizate în interiorul apartamentelor, unde locatarii vor fi filmați urmărind televizoarele proprii. Proiectul propune o dublă direcție: pe de o parte, să investigheze gestul de a privi ca experiență identitară — ce alegem să vedem și ce ne este dat să vedem — iar pe de altă parte, să pună în relație locuirea și percepția într-o eră în care ecranul devine interfața fundamentală între om și lume. Pe Mihnea Rareș Hanțiu îl interesează în mod special felul în care mass-media domestică (TV, YouTube, rețele sociale) influențează arhitectura interioară a subiectului și produce un tip de percepție repetitivă, aproape mecanică, similară unui ventilator.
Din punct de vedere estetic, Mihnea Rareș Hanțiu va lucra cu imagine digitală procesată, folosind tehnici de glitch, layering,
looping, dar și cu elemente de sunet ambiental prelucrate în postproducție. Tehnic, intenționează să folosescă camere video fixe, unghiuri frontale, o compoziție inspirată de estetica CCTV și camerele de supraveghere, pentru a potența ideea de observator-observat. Instalația va combina imagini de exterior (ecranele de pe fațada blocului) cu imagini de interior (înregistrările cu locatarii), construind un flux vizual între intimitatea domestică și expunerea publică.Temele centrale pe care le explorează sunt: privirea, memoria colectivă a infrastructurii, condiția spectatorului în epoca digitală și influența arhitecturii asupra percepției. Instalația va propune o reflectare asupra modului în care privirea contemporană este mediată, standardizată și, paradoxal, solitară — deși mereu conectată. Proiectul se leagă direct de cercetarea teoretică pe care Mihnea Rareș Hanțiu o dezvoltă în această perioadă, axată pe Hyperreal Realism — o analiză a cinema-ului contemporan în raport cu percepția și neurolingvistica. Mihnea Rareș Hanțiu își propune să creeze nu doar un obiect artistic, ci o experiență care să reactiveze spațiul de locuire ca spațiu de reflecție și să chestioneze raportul nostru cu imaginea. La prima vedere, instalația pare să propună o invazie a intimității — un gest aproape voyeuristic, în care publicul devine martor al vieții din spatele ferestrelor. Însă ceea ce vedem, de fapt, potrivit lui Mihnea Rareș Hanțiu, nu sunt oamenii în sine, ci reflexul lor media — ecranele la care se uită, conținutul pe care îl consumă, filtrele prin care ei accesează lumea. Fiecare fereastră devine o oglindă către interior, dar nu către spațiul fizic, ci către cel simbolic și afectiv al privirii. Redirecționarea subtilă — dinspre invazie spre auto-expunere — transformă instalația într-o formă de portret colectiv indirect: spune-mi ce urmărești, ca să îți spun cine ești. Watchers este, în esență, o invitație la auto-observare: cine ne privește atunci când privim?
Mihnea Rareș Hanțiu este regizor și artist vizual, lucrează la granița dintre cinema și artele vizuale, într-un demers de investigare a imaginii în mișcare ca mediu expresiv aflat între ficțiune, documentar și instalație. A studiat regie de film la UNATC, iar din 2010 a realizat scurtmetraje de ficțiune, documentare și lucrări experimentale, prezentate în festivaluri internaționale precum PÖFF – Black Nights Tallinn, Huesca, Norwegian Short Film Festival, dar și festivaluri locale precum fARAD sau Ceau Cinema! Totodată, a lucrat la producții internaționale semnate HBO (Hackerville), Netflix (We Are the Wave) și Amazon Prime (HANNA), proiecte care i-au consolidat abordarea cinematografică. Este membru al colectivului kinema ikon și în paralel a dezvoltat o practică artistică ce include instalații video și lucrări multimedia, expuse în cadrul Media Art Festival Arad, ArtEncounters Timișoara sau în Muzeul de Artă Arad, explorând teme legate de percepție, corp, memorie și imagine digitală.
Mihnea Rareș Hanțiu crede în hibridizarea limbajelor artistice și în colaborarea între medii, motiv pentru care a fost activ implicat și în teatru, performance și proiecte de artă urbană. Este cofondator al asociației culturale CitiZenit, implicată activ în revitalizarea spațiului public prin artă urbană, ca formă de reconectare a comunităților la oraș prin expresie vizuală. În prezent, caut să dezvolt practici interdisciplinare care să investigheze raportul dintre spațiu, memorie și vizualitate într-un limbaj contemporan și accesibil.
Responsabilitatea pentru conținutul textelor, fotografiilor și materialelor prezentate pe această pagină aparține exclusiv organizatorului evenimentului. Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara nu își asumă răspunderea pentru acuratețea, veridicitatea sau drepturile de autor aferente acestora.