„Unseen. Concert in the Dark” este un proiect inițiat de Cristina Bobe, artist vizual, care propune reinventarea formatului convențional pentru concertele de muzică clasică printr-un concept inovativ ce permite o mai bună receptare a muzicii de un public diversificat: minimum 500 de tineri, persoane nevăzătoare și însoțitori. Conceptul presupune întunecarea completă a sălii de spectacol și utilizarea întunericului ca ambianță în care muzica clasică este interpretată și ascultată, astfel încât experiența nou creată să fie profund introspectivă.
O altă componentă a conceptului o reprezintă facilitarea dialogului interdisciplinar între muzică și alte forme de creație contemporană din sfera artelor vizuale, multimedia și performative, prin expunerea unei instalații de artă contemporană în conexiune cu fiecare concert. Publicul ascultă în întuneric complet două recitaluri solo de pian, interpretate de pianiștii Florian Mitrea și Monica Florescu, finalizate cu un dialog între artiștii muzicieni, public larg și persoane nevăzătoare, care vor fi transformate în povești de storyteller-ul Ana Maria Niță. În conexiune cu aceste activități, va fi expusă și o instalație media de artă contemporană, realizată de artista Cristina Bobe, în colaborare cu Sebastian Florea, sound artist, curator fiind Ioana Marinescu.