
Printre principalele teme pe care Lucas Neagu își propune să le evidențieze în Un pic mai mult și nimic diferit este dificultatea de a fi un regizor independent și, mai mult de atât, un regizor foarte tânăr. Filmele costă exorbitant de mult în general, iar proiectele în România sunt relativ puține, majoritatea desfășurându-se în București. Lucas Neagu a ales însă să rămână în orașul său natal - Timișoara, încercând să se dezvolte ca artist, sperând că se va forma în Timișoara o comunitate de tineri cineaști. Dificultățile au fost și sunt în continuare pe măsură. Atunci când ești tânăr, majoritatea ușilor se deschid, principalul motiv fiind lipsă de experiență.
Lucas Neagu își propune să surprindă și să documenteze întreg parcursul în realizarea unui film de lungmetraj din perspectiva unui tânăr regizor. La filmările primului său lungmetraj, Lucas Neagu nu a avut resursele materiale și financiare să realizeze acest lucru. Printre dificultățile întâmpinate, a fost eticheta de outsider. Nu are am studii în cinematografie, iar familia lui nu a activat în acest domeniu. Înainte de a fi cineast, a fost jucător profesionist de tenis. Cariera sa în tenis s-a încheiat după 4 operații la genunchi. Filmul este zona lui de interes. Este foarte dificil pentru cineva din afara jocului, să își facă loc printre profesioniștii din acest domeniu.
Odată cu lungmetrajul său de debut - Timing, ușile au început să se deschidă, fiind recompensat chiar cu o nominalizare la Premiile Gopo 2025, la secțiunea Tânără Speranță, pentru eforturile regizorale și de producție. În Un pic mai mult și nimic diferit, Lucas Neagu își propune o structură hibridă – între documentar, ficțiune și making of. Pentru aceasta, va realiza un interviu real cu bunica lui, reconstituit apoi cu actrița principală a filmului. Astfel, povestea va deveni un joc între generații și forme narative, inspirată de o iubire de-o viață, dar spusă cu vocea tinereții. Pentru Lucas Neagu, procesul de creație devine ceva foarte personal. Imaginația îl duce până într-un punct, iar apoi intervin emoțiile, propriile trăiri, pe care le expune cu vulnerabilitate maximă, nefiltrat și intim. Stilistic, filmul va fi realizat în lumină naturală, cu o abordare minimalistă și intimă. Lucas Neagu preferă un stil observațional, fără intervenție regizorală evidentă, pentru a păstra autenticitatea emoțiilor și procesului. Tema principală rămâne însă studiul de caz al producției unui film, care va servi drept exemplu comunității cinematografice locale și care, speră Lucas Neagu, va naște curajul și interesul comunității în realizarea de demersuri artistice similare.
Lucas Neagu s-a născut la Timișoara. Ca tânăr cineast român, este inspirat și pasionat de cinematografia cu specific realist, preocupat de relații interpersonale complexe și de cum pot fi redate în cinema. Timp de 14 ani, a făcut tenis profesionist, a fost campion național, până când o serie de accidente pe teren l-au forțat să își încheie cariera. Începând din anul 2021, activează în industria cinematografică ca regizor, scenarist și producător de film artistic independent. Autodidact, a realizat cinci scurtmetraje, selectate și premiate național și internațional, dar și un lungmetraj independent de ficțiune - Timing. Premiera mondială a fost la a 36-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Girona, unde juriul i-a acordat Mențiunea Specială în cadrul Competiției Filmelor de Lungmetraj. Premiera națională a avut loc la Cinema Timiș, sold out, cu 500 de spectatori. Filmul Timing i-a adus și o nominalizare la Premiile Gopo 2025, cele mai importante premii din cinematografia românească, în secțiunea Tânără Speranță. Lucas Neagu contribuie activ la dezvoltarea și promovarea cinematografiei locale. A participat în 2024 la workshop-ul intensiv Transilvania Talent Lab cu scenariul noului său lungmetraj - Nimic mai mult și nimic diferit. A organizat proiecții de film publice în parteneriat cu psihoterapeuți locali și workshop-uri de regie cu copii.
Responsabilitatea pentru conținutul textelor, fotografiilor și materialelor prezentate pe această pagină aparține exclusiv organizatorului evenimentului. Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara nu își asumă răspunderea pentru acuratețea, veridicitatea sau drepturile de autor aferente acestora.