Centrul de Proiecte
Timișoara
Cultură
Sesiunea 2025

Trei rădăcini

Perioada
iunie-noiembrie 2025
Valoarea bursei
19.500 lei

În cadrul bursei, Fabian Gavrilescu își propune să dezvolte proiectul sculptural  Trei rădăcini explorând pe de o parte rădăcinile Timișoarei, și pe de alte parte reîntorcându-se la rădăcinile mele personale. Explorarea se va materializa într-o serie de trei sculpturi 3D, care vor funcționa ca un triptic, simbolizând trei dimensiuni ale Timișoarei: (1) fluxul natural al râului Bega, (2) structura istorică a Bastionului și (3) moștenirea științifică și tehnologică a orașului, în special legată de dezvoltarea timpurie a calculatoarelor în Europa de Est, prin proiectul MECIPT, la care a contribuit și bunicul său. Lucrările vor fi realizate în stilul propriu, un limbaj vizual abstract, derivat din principii geometrice de creștere fractală, simetrii ritmice și deformări controlate. Ca software, va folosi sketchup, rhino  și d5. Sculpturile vor fi, în esență, forme generate prin aplicarea unor reguli matematice, iterate până când dau naștere la complexități impresionante.

Fabian Gavrilescu va porni de la elemente formale preluate din cele 3 simboluri selectate, pe care le va altera și integra în compoziții sculpturale noi. Principiul de complexitate emergentă din reguli simple se regăsește atât în natură, cât și în arhitectură și tehnologie - cele trei domenii care stau la baza formării și cercetărilor lui Fabian Gavrilescu. Fiecare lucrare pornește de la un simbol reinterpretat matematic și poetic: Simbolul Bega – patrimoniul natural, fluiditate și continuitate Sculptura inspirată de râul Bega va explora ideea de flux natural, ondulație și transport; 2. Simbolul Bastionului – patrimoniul istoric, stabilitate și memorie A doua sculptură va extrage elemente geometrice din forma Bastionului Maria Theresia – simbol al istoriei și identității orașului. Forma sa radială, concentrică, va fi reconfigurată într-o compoziție abstractă care evocă ideea de concentrare, de nucleu dar si de acumulare de memorii. 3. Simbolul MECIPT – patrimoniul tehnologic, știință și inovație A treia lucrare va fi inspirată de contribuția orașului la istoria informaticii, istorie mai puțin cunoscută. Bunicul lui Fabian Gavrilescu, Gavril Gavrilescu, a făcut parte din echipa care a lucrat la dezvoltarea MECIPT, unul dintre primele calculatoare românești. https://ro.wikipedia.org/wiki/MECIPT.

Toate lucrările vor fi proiectate digital, folosind tehnici de modelare parametrică și generativă, și vor fi realizate prin imprimare 3D – voi imprima câte 3 exemplare pentru fiecare model, rezultând în 9 sculpturi. Ele pot funcționa individual, dar mai ales ca ansamblu de 3 – o tripartiție conceptuală care reflectă esența orașului: natura, istoria și tehnologia. Dimensiunea unei lucrări va fi de aproximativ 20 x 20 x 30 cm, dar va varia în funcție de formă. Imprimarea celor 9 obiecte va dura peste 300 de ore folosind o imprimantă performantă, în Leipzig, unde va colabora cu un specialist in domeniu. În final, lucrările vor fi expuse în Timișoara în locațiile care le au inspirat.

Fabian Gavrilescu este arhitect și sculptor digital cu un spectru de interese care variază de la matematică și geometrie până la natură, psihologie și știința pattern-urilor. Născut și crescut în Timișoara, Fabian Gavrilescu și-a început studiile în arhitectură la Universitatea Politehnică Timișoara în 2006, continuându-și formarea în Germania, unde a obținut diploma de inginer arhitect la Karlsruher Institut für Technologie (KIT) în 2013. Cu o experiență vastă în proiectare și design 3D, Fabian a activat atât ca arhitect, cât și ca cercetător asistent la KIT, colaborând ulterior cu birouri de arhitectură din Germania, România, Turcia si Rusia, în proiecte ce îmbină rigoarea tehnică și expresivitatea artistică. Portofoliul său include clădiri rezidențiale, comerciale și de birouri, dar și sculpturi abstracte inspirate din geometrie și pattern-uri naturale, fractalice, reflectând o viziune echilibrată între funcționalitate, organicitate și expresie estetică. Din 2019, își desfășoară activitatea ca freelancer sub identitatea creativă gamma-graph, concentrându-se pe vizualizare arhitecturală, concept design și documentație tehnică. În paralel, își continuă explorările personale, investigând relațiile dintre spațiu, percepție și ordine matematică – între infinitul exterior și cel interior.

Responsabilitatea pentru conținutul textelor, fotografiilor și materialelor prezentate pe această pagină aparține exclusiv organizatorului evenimentului. Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara nu își asumă răspunderea pentru acuratețea, veridicitatea sau drepturile de autor aferente acestora.


Distribuie
Este utilă această pagină?