Centrul de Proiecte
Timișoara
Cultură
Sesiunea 2026

Timișoara Ideas Fest | Ediția a II-a

Perioada
iunie-noimebrie 2026
Suma solicitată
92.500 lei

Timișoara Ideas Fest | Ediția a II-a este un festival al ideilor dedicat tinerilor și propune în acest an o reflecție colectivă asupra viitorului (Atenție, viitor în construcție!), înțeles nu ca o abstracțiune, ci un spațiu în care deja trăim și pe care îl construim, conștient sau nu, zi de zi. Proiectul creează un cadru în care ideile devin experiență, iar dialogul capătă formă prin întâlniri, intervenții artistice și procese de co-creare. Festivalul funcționează ca un ecosistem cultural în care diferite forme de expresie – discursul public, arta vizuală, experimentul participativ – se intersectează și se susțin reciproc.

Seria de dialoguri Idei care schimbă lumea și dezbaterile pentru liceeni deschid spațiul reflecției și al dialogului critic, aducând în prim-plan teme care modelează imaginarul generației tinere: tehnologia, identitatea, relația dintre adevăr și manipulare, viitorul muncii sau sensul implicării civice. n același timp, proiectul își asumă o dimensiune artistică și participativă puternică. Prin apeluri deschise dedicate tinerilor creatori, festivalul devine un spațiu de producție culturală, în care ideile sunt traduse în forme vizuale, instalații și ateliere. Astfel, publicul nu este doar spectator, ci parte activă a procesului, dezvoltarea de conținut cultural și la procese de co-creare.

Evenimentul central, desfășurat pe parcursul a patru zile, propune o alternanță între reflecție și experiență, între formate formale și contexte informale, între discurs și interacțiune. În paralel, festivalul se extinde în oraș și în comunitatea educațională, activând spații diverse și transformându-le în locuri de întâlnire între idei și public. Prin această abordare, Timișoara Ideas Fest nu este doar un program de evenimente, ci un cadru de reflecție și experiment, în care tinerii sunt invitați să își negocieze propriile raportări la viitor și să participe la construirea unei culturi a dialogului, a gândirii critice și a responsabilității.

Fundaţia Universitatea de Vest Timişoara promovează valorile culturii, ştiinţei şi civilizaţiei la nivel regional, național și internațional. Încă de la înființare (2012), fundația a dezvoltat proiecte culturale și educaționale axate pe dialog intergenerațional și interdisciplinar, facilitând întâlnirea dintre artiști, specialiști și comunitate prin formate diverse: proiecții de film, spectacole, ateliere, dezbateri și conferințe. Astfel, tineri, studenți și liceeni din întreaga țară au fost conectați la teme culturale relevante și actuale.


Distribuie
Este utilă această pagină?