Centrul de Proiecte
Timișoara
Cultură
Sesiunea 2023

Timișoara 2023 | Capitala bănățenilor

Organizator
Andreea Oance
Perioada
august 2023-decembrie 2023
Valoarea bursei
12.000 lei

Timișoara 2023 | Capitala bănățenilor va pune accentul pe ceea ce înseamnă Capitala Culturală Europeană Timișoara în anul 2023 pentru cetățenii ei, dar și pentru cei din afara orașului și a țării, realizând materiale de presă scrisă care vor fi publicate în limba germană în cotidianul Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien, pe pagina săptămânală dedicată – Kulturhauptstadt Temeswar 2023 - dar și în almanahul german Deutsches Jahrbuch für Rumänien, realizat de publicație și care va fi distribuit abonaților ziarului din țară și străinătate, la începutul anului 2024. 

Îmi doresc să realizez interviuri cu membri ai comunităților române și româno-germane din Germania și Austria despre cum se vede Timișoara Capitală Culturală Europeană din afara țării în aceste comunități. Îmi propun să realizez, printre altele, un interviu cu Hella Gerber, președinta Asociației Șvabilor Bănățeni Nitzkydorf (Heimatortsgemeinschaft - HOG) din Augsburg, care promovează cultura șvabilor bănățeni în Germania și menține unită comunitatea germanilor emigrați din România în acea regiune (regiunea Schwaben din landul Bavaria). La începutul lunii iunie, la Timișoara a avut loc o nouă ediție a Zilelor Germanilor din Banat (Heimattage der Banater Schwaben) – sărbătoarea are loc anual, alternativ, în Germania și în Timișoara. Anul acesta, au fost aniversați 300 de ani de la începutul colonizării Banatului de către etnicii germani. Manifestarea a atras peste o mie de șvabi bănățeni la Timișoara. Anul capitalei culturale atrage însă mulți alți etnici germani, emigrați din România în urmă cu mulți ani și care până acum nu au mai revenit în orașul de pe Bega sau în regiune, unii chiar de câteva decenii. Ce îi face să se întoarcă acum? Ce îi face să se mândrească de faptul că provin din această zonă și cum promovează Timișoara 2023 în localitățile și țările în care trăiesc acum – voi documenta și publica materiale în ziarul german ADZ. Acestea vor apărea în varianta tipărită a ziarului, cât și în varianta online pe site-ul www.adz.ro.

De asemenea, realizarea unui interviu cu Andreea Dincă, directorul Institutului Cultural Român (ICR), de la Viena (Austria). Despre evenimentele care urmează să se mai întâmple în capitala austriacă pentru a promova Programul Cultural Național Timișoara 2023, dar și strategia de colaborare pe termen lung dintre mica și marea Vienă. Îmi propun două variante de interviu, unul care să vizeze anul 2023 și care va apărea în decursul anului în ziarul german ADZ (tipărit și online), cât și o variantă extinsă, discutând și despre alte strategii de colaborare dintre cele două orașe și cum se poate promova moștenirea culturală a anului 2023 de la Timișoara, la Viena în anul 2024 și în viitor, în almanahul german, care apare în ianuarie 2024. 

În emisiunile radio pe care le realizez voi aduce în discuție impactul pe care evenimentele desfășurate în 2023, care pun accent pe diversitate, multiculturalitate și incluziune, le au pentru grupurile țintă și comunitățile diverse. Voi invita spre dezbatere membri ai comunităților vulnerabile, marginalizate, operatori culturali și reprezentanți ai administrației locale, aducând în discuție nu doar ce înseamnă anul acesta pentru aceste grupuri, ci și cum se poate îmbunătăți accesul lor la cultură în anii ce vor urma. Discuțiile se vor desfășura live, în cadrul emisiunii West Side Story de la West City Radio Timișoara și vor putea fi ascultate, apoi, și sub formă de podcast, pe platforma Mixcloud - https://www.mixcloud.com/WestSideStoryTM/. Durata unei emisiuni/podcast este de aproximativ 40/45 minute. 

Andreea Oance este jurnalist cu experiență de peste 15 ani în presa scrisă și vorbită. Lucrează din anul 2006 ca redactor al ziarului de limbă germană din România Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien (ADZ) - unicul cotidian de limbă germană din Europa de Est care se adresează minorității germane din România, populației vorbitoare de limbă germană și turiștilor veniți în România. Publicația tratează subiecte politice, economice, culturale și de interes local.

Din anul 2007 este crainic și realizator de emisiuni al postului de radio local West City Radio - singurul post de radio local și privat din Timișoara. A realizat pentru acest post diferite emisiuni de entertainment și informative. În prezent, este realizatorul emisiunii West Side Story- un talk-show de o oră, de luni până vineri, în care dialoghează cu persoane din sfera culturală, administrativă și socială, despre inițiative și activități importante din Timișoara și din regiune. Andreea Oance s-a născut la Timișoara, este absolventă a Liceului Teoretic Nikolaus Lenau și licențiată în jurnalism și germanistică la Universitatea de Vest din Timișoara. Are 38 de ani, este căsătorită și are fetițe gemene.


Distribuie
Este utilă această pagină?