Teatru Jurnal este un proiect de cercetare artistică și producție de teatru construit pe două niveluri artistice: jurnal și teatru. Patru echipe interdisciplinare explorează transpunerea dramatică și expresivă a jurnalelor unor artiști, în anul 2023, anul în care Timișoara este Capitală Europeană a Culturii. Scopul proiectului este acela de explora forme de teatru versatile bazate pe crâmpeie dintr-o viață de artist cum vor fi înregistrate în Teatru Jurnal valorificând contextul unic al Timișoarei Capitală Europeană a Culturii, prin îngemânarea experiențelor pe care artiștii le au în Timișoara, respectiv, Paris.
Un dansator, un scriitor, un designer din Timișoara și un actor și regizor din Paris pornesc timp de două luni în călătoria consemnării zilnice a momentelor și trăirilor care construiesc cotidianul lor - ca simple persoane în viața de zi de zi, dar și ca artiști. Jurnalele celor patru artiști intră apoi în patru laboratoare de cercetare teatrală (constituite din patru echipe interdisciplinare) și care timp de alte 4 luni construiesc patru spectacole jurnal, pornind de la patru opțiuni metodologice: teatru senzorial, performance de teatru lectură, teatru instalație și teatru forum. Rezultatele cercetărilor artistice vor fi prezentate în spații diferite ale Casei Artelor din Timișoara prilejuind întâlnirea cu publicul în trei spații de artă multifunctionale - Sala Studio, Curtea cu Castan, Spațiul Expozițional Subsol.
Valoarea adăugată a proiectului este conferită de faptul că experiențele artiștilor timișoreni sunt completate de un artist care trăiește într-un alt spațiu european, dar pe alte coordonate, de metropolă, de oraș dinamic, efervescent. Un element valoros este cel ce ține de deschiderea pe care o poate crea acest proiect, de potențialul său pentru viitor. Intenția este de a explora universul jurnalelor artiștilor, pentru a le oferi șansa recuperării autenticității artistice și umane. În viitoarele producții de teatru jurnal, conceptul ar putea fi îmbrățișat de persoane oarecare, fără legătura cu arta, deschise spre experimentare alături de profesioniștii din teatru și din alte sectoare artistice. Teatrul Jurnal devine punte între cei ce nu sunt artiști, dar își doresc și își propun ca arta să facă parte din viața lor ajutându-i să își găsească autenticitatea.