Centrul de Proiecte
Timișoara
Cultură
Sesiunea 2023-2024

Relații I Reacții I Reflecții

Perioada
mai - decembrie 2023
Finanțat prin
Suma solicitată
49.690 lei

Proiectul Relații I Reacții I Reflecții are două componente. Teatrul Clasic Ioan Slavici  Arad, în parteneriat cu Teatrul German de Stat Timișoara și cu Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gelgely Timișoara, își propun să producă un spectacol care să fie prezentat în fața tinerilor timișoreni în  comunitățile de români, maghiari și germani, într-un cadru familiar acestora, în sălile de curs/sălile  de festivități, pornind de la textul Sînzianei Keonig, Boyz and Girlz, jucat în trei limbi, română – maghiară – germană, care abordează teme de interes pentru adolescenți. Vor fi reprezentații  în licee din Timișoara, urmate de dezbateri între liceeni și echipa artistică pe marginea temelor  abordate în text, în special pe problematica relațiilor dintre adolescenți, cu părinții sau cu  profesorii, adolescenți care încearcă să-și găsească locul în societate.  

Pe de altă parte, demersul aduce în atenția liceenilor, a familiilor acestora și a profesorilor,  spectacolul teatrului arădean Scoala și familia, după I.L Caragiale, în regia lui Cristi Ban. Spectacolul abordează teme precum școala, educația și familia, subiecte care fac parte din problematicile lumii contemporane, vor fi prezentate două reprezentații care vor avea loc la Teatrul German de Stat Țimișoara. Spectacolele vor fi urmate de sesiuni de dezbatere între publicul prezent și echipa  artistică. Relații I Reacții I Reflecții este un proiect social și educativ non-formal, având menirea  de a aduce tinerii în relație cu ei înșiși, cu societatea contemporană, dar și cu teatrul. Teatrul este un debușeu estetic și emoțional, un catharsis, o modalitate de exprimare a preocupările, în relație cu societatea. Proiectul teatral propune un proces al dezbaterii pe probleme de actualitate, creând cadrul prin intermediul emoției, empatiei,  dar și al imaginației pentru a determina publicul să fie în relație cu lumea, dar și să devină mai autoreflexiv. 

Spectacolul Boyz and Girlz va folosi principiile teatrului aplicat, pe linia socio-educațíonală, adresat publicului tânăr care se confruntă cu problemele abordate. Intenția este de a creea conexiuni, relații, reacții și reflecții, generând schimbări la nivel uman  și social. Spectacolul va fi construit pentru a putea fi jucat în sălile de curs/săli de festivități, având un număr limitat de actori, o scenografie minimală, scopul fiind de a supune atenței tematicile de  inters și de a dezvolta un dialog între tineri și echipa artistică. Spectacolul Școala și familia este o come diedupă texte scrise de I.L. Caragiale, mereu valabil, mereu  actual. O abordare inedită care scoate publicul din zona de confort, atât prin conceptul artistic,  pe principiile teatrului popular, cât și prin temele propuse, de interes deopotrivă pentru adolescenți,  părinți și profesori: școala și educația.


Distribuie
Este utilă această pagină?