
Out of the Box II este un proiect cultural cu impact social, structurat în două părți complementare: o serie de ateliere de creație artistică desfășurate în Penitenciarul Timișoara și o expoziție publică în centrul orașului, care valorifică rezultatele acestor ateliere. Între cele două etape, vernisajul expoziției devine o punte simbolică și reală între sistemul de detenție și comunitatea civilă - un moment de întâlnire, validare și dialog. Proiectul continuă direcția inițiată cu succes în 2024 și adresează nevoia de reintegrare socială și culturală a persoanelor aflate în detenție, oferindu-le un spațiu autentic de exprimare, vizibilitate și recunoaștere. În același timp, Out of the Box II contribuie la creșterea empatiei și a înțelegerii din partea publicului larg, sensibilizându-l cu privire la complexitatea parcursurilor umane și dreptul fiecăruia la o a doua șansă.
Prin participarea la acest proces artistic, persoanele private de libertate pot redescoperi un sentiment de apartenență și își pot reconstrui imaginea de sine ca parte activă a societății. Vor fi organizate cel puțin 10 ateliere între iunie–august 2025, cu minimum 30 de participanți. Expoziția publică, accesibilă gratuit, va fi însoțită de un vernisaj, cel puțin un tur ghidat și un finisaj în penitenciar. Out of the Box II propune un model sustenabil de colaborare între sectorul cultural și cel penitenciar, demonstrând că arta poate fi un catalizator al incluziunii, dialogului și transformării sociale.
Regina Damian este artistă și curatoare, iar Artekton Cult SRL este organizația juridică reprezentativă pe care o conduce. Prin această entitate, Regina Damian își desfășoară activitatea profesională și coordonează proiecte cu componentă socială, educațională și artistică. În anul 2024, a realizat proiectul Out of the Box, desfășurat în parteneriat cu Penitenciarul Timișoara și finanțat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, prin Fondul pentru nevoi culturale de urgență. Proiectul a inclus 12 ateliere de creație pentru 32 persoane aflate în detenție și o expoziție publică cu 18 lucrări realizate în cadrul proiectului. Out of the Box a generat un dialog autentic între public și participanți, în jurul temelor de reintegrare și exprimare artistică dincolo de ziduri.
A făcut parte din echipa de organizare a Balului Artelor II (decembrie 2024 – ianuarie 2025), un eveniment cultural major care a reunit 70 de artiști într-o expoziție colectivă. Proiecte anterioare Timisoara Refugee Art Festival (TRAF) 2017 -2023: Implicarea activă în șapte ediții, fiind coordonator, director artistic, dar și artist principal. Evenimentele includ instalații artistice, performance-uri și colaborări cu alți artiști și cu organizații precum AIDRom, LOGS – Grup de inițiative sociale, Salvați Copiii și UNHCR. Între 2022 – 2024, proiectele Christmas factory și Four seasons of resistance, în colaborare cu organizațiile LOGS – Grup de inițiative sociale și Salvați Copiii, implicând refugiați ucraineni și comunitatea locală. Februarie - Martie 2023 – Curator al expoziției foto 24, realizată de fotojurnaliștii Virgil Simionescu și Mircea Barbu, Parc Central și apoi în Piața Victoriei, Timișoara (România). Noiembrie 2023 - dezvoltator de idei și curator la evenimentul Art tech fusion I în Timișoara, aducând laolaltă 20 de artiști și publicul larg. Artekton Cult SRL îi oferă cadrul legal necesar pentru desfășurarea acestor activități și aplicarea la finanțări, susținând astfel o practică artistică angajată, coerentă și relevantă pentru scena culturală locală.
Responsabilitatea pentru conținutul textelor, fotografiilor și materialelor prezentate pe această pagină aparține exclusiv organizatorului evenimentului. Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara nu își asumă răspunderea pentru acuratețea, veridicitatea sau drepturile de autor aferente acestora.