Mozaicul Plopi — Ghipteri, romi și români | Album documentar realizat de Vlad-Marko Tollea și Sebastian Tătaru. În anii recenți, munca mea se focalizează pe comunități dezavantajate sistemic din pretexte de etnie, sexualitate, situație socio-economică, diferențe de putere, de vârstă, de abilitate corporală sau mentală etc. Prefer să stau la o poveste cu cei marginalizați, acolo simt că sunt istorisirile care ies cel mai puțin suprafață, dar care merită spuse. Viața e mai multă și adesea mai interesantă în periferii.
Proiectul este o explorare imersivă în comunitatea din cartierul timișorean Plopi. Scopul este producerea unui album povestit în cuvinte și în fotografii, care documentează câteva personaje-cheie ale cartierului multietnic. Ghipterii, pe care îi consider unul dintre cele mai mari grupuri, sunt de etnie germano-sinti, stabilită majoritar în Colonia Slavic (o latură marginală a cartierului, către ieșirea din oraș spre Ghiroda nouă / dincolo de pod). Apoi, acolo există în cartier și familii de romi care se diferențiază de acest grup german-sinti, și care s-au stabilit aici mai apoi. Evident, majoritari sunt românii. Însă locuitorii cartierului nu au aceleași beneficii sau condiții de care cei din zonele 0, 1 și 2 beneficiază.
Apartenenți ai clasei muncitoare, acești oameni pot avea acces la marea cultură timișoreană prin puținele mijloace de transport puse la dispoziție, ori prin mijloace personale, în general mașină. Cei de acolo se pot bucura de cultura oferită de instituțiile statului rareori, prin evenimente ca Ruga cartierului Plopi-Kuncz. În rest, lumea din toate categoriile de vârstă socializează în curți, în parcuri ori în fața magazinelor alimentare. Această separare socială, într-o Capitală Europeană a Culturii, ar trebui să fie un motiv serios pentru ca instituțiile și autoritățile abilitate să-și întărească legătura cu nevoile comunității, și să acționeze în consecință.
Mozaicul Plopi — Ghipteri, romi și români. Umanitatea primului grup-țintă (ghipterii) e definită în primul rând prin activitățile membrilor săi. Mai multe persoane din comunitate cu care am discutat, de etnie română, îi descriu pe aceștia folosind cuvinte de respect. Gospodari și curați, meseriile cele mai deosebite cu care se ocupă sunt tocilăria (ascuțitul ustensilelor de tăiat) și călătoria cu caruselul și diverse alte mașinării de tip Luna Park, în special prin comunele din apropierea Timișoarei.
În timpul pre-documentării, singurul material de presă identificat până la data prezentă despre ei a fost în 2016, când autorul i-a vizitat în curțile lor. Dorința mea și a lui Sebastian Tătaru, fotograf și fotoreporter, este să îi captăm în diferite momente, fie cotidiene sau să îi însoțim în momente mai special, la un astfel de parc al distracției, să documentăm felul în care pregătesc aceste mașinării pentru viitorii participanți, să participăm la o celebrare organizată de aceștia cu ocazia unui viitor botez la care am fost invitați, să participăm la o predică în biserica neoprotestantă de pe Strada Canalul Bega (la care am fost invitați de pastorul comunității), să mergem la piață pentru documenta un tocilar în acțiune. Dorim să identificăm și alte evenimente interesante, cu potențial de documentare.
Vocea narativă, care va ghida cititor-privitorul prin poveste, va fi cea a Katharinei. Considerăm că personajul-narator al acestui efort documentar nu poate fi decât o persoană care a făcut ea însăși parte din comunitate, și care îi cunoaște suficient de bine dedesubturile, cotloanele și zbaterile.
Vlad-Marko Tollea s-a născut la Timișoara. A locuit și în București, Cluj și undeva în vestul nu-atât-sălbatetic-danez, însă pe scurte perioade. Cartierul său general a fost și este Timișoara. A crescut într-o familie în care cultura era și este de preț. Povestește că mama lui, educatoare, atunci când făcea curățenie în zilele de sâmbătă, punea viniluri de Tchaikovsky sau Istoria muzicii universale. Despre tatăl său, care a fost clăpar la Cargo, povestește că i-a lăsat moștenire o droaie de viniluri rock, pop, funk, disco sau punk, fapt care i-au deschis apetitul pentru muzică, dar i-au dat și imboldul de a pune muzică în unele circumstanțe, la diverse petreceri de house și techno în țară. Inclusiv de pe vinil.
Începând cu anul 2015, a avut posibilitatea de a face practică cu Ioana Munteanu, redactor-șef la acea vreme pentru VICE România. Spune că acela a fost punctul în care a realizat că cea mai mare putere de a atrage atenția asupra unor probleme sociale (importante din prisma valorilor personale) a fost pur și simplu să dea drumul reportofonului, să scrie, să declanșeze aparatul de fotografiat pentru a suprinde povești, și restul e deja istorie.
Din anul 2016 a început să fie plătit pentru munca sa în domeniu, de la cotidiene precum Libertatea, începând cu anul 2020, la reviste culturale mai degrabă neconvenționale ca VICE, TLTXT, Trepanatsii, Scena9 sau chiar fanzine în tiraj limitat (AER). Activează și în domenii adiacente de muncă, cum ar fi relațiile publice, coordonarea unor echipe de presă sau scriere creativă pentru diverse festivaluri ori proiecte culturale: Memoriile Cetății, Revolution Festival, CODRU Festival, Caravana ROD. Anul acesta a fost invitat în Casa Jakab Toffler pentru o rezidență jurnalistico-documentară.
A publicat un text în volumul colectiv Underground TM, coordonat de scriitorul Cristi Vicol, volum publicat de editura Brumar în anul 2022. A scris texte sau materiale care au apărut pe planșe produse de ICR Varșovia, în almanahuri gonzo sau în anchete ori interviuri ziaristice pe subiecte, percepute de unii, ca fiind mai serioase.
