Centrul de Proiecte
Timișoara
Cultură
Sesiunea 2023-2024

Mădălina Ciocanu

Perioada
1 aprilie-28 aprilie 2024
Suma solicitată
14.980 lei

Mădălina Ciocanu este o artistă și cercetătoare născută în Republica Moldova. Prin creația sa, explorează spațiile situate între domeniile educației și artei. Este interesată de cercetarea practicilor și politicilor de educație alternativă și indigenă, materialitatea sunetului și arta conceptuală. A absolvit un program dublu de licență în antropologie culturală și relații internaționale la Universitatea din Rochester și Universitatea Oxford. A studiat și cercetat sunetul ca formă de inteligență colectivă în subcultura punk din Rochester. În 2020, a finalizat un program de masterat în domeniul politicilor educaționale internaționale la Universitatea Columbia. În teza de master, a cercetat sistemele educaționale indigene din Oaxaca, Mexic. În prezent, Mădălina activează în cadrul Universității Columbia în calitate de cercetătoare a politicilor și programelor educaționale.

Dincolo de activitatea academică, Mădălina (a.k.a. DJ BORȘ) este cunoscută ca artistă de sunet și producătoare de muzică. Livrează ateliere de producție sonoră prin care explorează relația omului cu sunetul aplicând (non)metodologia deep listening. Recent a lansat piesa I'm Going to Chișinău care celebrează legătura sa cu orașul de baștină. În 2022, a fondat inițiativa Trade of Knowledge menită să faciliteze colaborările dintre artiști, lucrători culturali și toți cei interesați de arte.

Mădălina Ciocanu  va colabora cu Asociația Culturală Contrasens, META Spațiu și Diogene. Scopul principal al mobilității este dezvoltarea abilităților și cunoștințelor în medierea culturală în contextul educației, cu accent pe pregătirea inițiativei Cultural Matters alături de artistul Arcadie Botnaru. Inițiativa Cultural Matters are ca obiectiv aducerea artei contemporane în rândul tinerilor din mediul rural din Moldova, prin intermediul medierii culturale. Inițiativa constă în desfășurarea unor ateliere de artă și gândire critică pentru a încuraja un dialog inclusiv și exprimarea creativă în rândul vocilor și culturilor care au fost anterior excluse din arta conceptuală.

Un alt obiectiv al mobilității este de a stabili parteneriate solide cu cele trei organizații din Timișoara cu scopul de a dezvolta colaborări durabile în programe de educație și mediere culturală. Parteneriatele vor facilita schimbul de experiență și resurse între Republica Moldova și Timișoara, contribuind la consolidarea capacităților noastre în domeniul educației artistice. Mobilitatea are la bază o nevoie evidentă și oportunitatea de a aduce arta conceptuală în zonele rurale prin intermediul programelor educaționale. Arta conceptuală propune regândirea proceselor creative, diversificând modurile de interacțiune cu arta. Mobilitatea propusă are la bază o nevoie evidentă și oportunitatea de a regândi arta conceptuală în zonele rurale prin intermediul programelor educaționale, urmărind să implice tinerii din mediul rural ca actori culturali. Organizațiile de rezidență din Timișoara sunt recunoscute pentru diversitatea și inovația în domeniul educativ împletit cu arta conceptuală/experimentală.


Distribuie
Este utilă această pagină?