Centrul de Proiecte
Timișoara
Cultură
Sesiunea 2021

Lost Tapes

Perioada
August–Septembrie 2021
Finanțat prin
Suma solicitată
August – Septembrie 2021

"Lost Tapes" este un proiect complex bazat pe producerea și lansarea unui album triplu disc vinil care va conține muzica „pierdută”, cea care nu a fost niciodată lansată/publicată, a 12 trupe rock alternativ din perioada anilor '90 și începutul anilor 2000 din Timișoara.

Proiectul pornește de la cercetarea, identificarea și selecția înregistrărilor a unor trupe rock alternativ și artiști din perioada 90- 2000 din Timișoara, care nu au fost publicate și lansate, precum: De comun acord, Daniel Petre, Arpi Kajtar, SCRUM, Implant Pentru Refuz feat. Tony Dijmărescu. După finalizarea procesului de selecție, toate înregistrările sunt masterizate pentru a obține cea mai bună calitate audio. Produsul muzical masterizat este trimis către o companie de presat viniluri pentru producerea unui album în 500 de exemplare, iar fiecare exemplar va conține 3 viniluri. Durata totală a celor trei viniluri este de 2 ore și 20 de minute.

Promovarea și lansarea albumului se face prin organizarea unui eveniment de 7 zile omonim: "Lost Tapes", împărțit în mai multe activități: dezbateri, proiecție a documentarului Swamp City în prezența realizatorilor și a celor care apar în documentar, o instalație video cu imagini de arhivă de la diverse concerte din acea perioadă, expoziții cu imagini și afișe, discuții cu artiști de atunci și tineri artiști de astăzi, jam sessions - sub forma unor colaborări noi între artiștii de pe discuri și tineri artiști rock din Timișoara și din țară.


Distribuie
Este utilă această pagină?