
Proiectul de mobilitate se va desfășura în cadrul Sit+Read Artbook Fair, unde Iris Golgoțiu va fi prezentă alături de organizația artistică Comics Club Cluj. Evenimentul, organizat anual la Timișoara, aduce împreună artiști contemporani, designeri, autori de fanzine, ilustratori, editori independenți și distribuitori de publicații de artă, atrăgând totodată un public numeros. Pentru Iris Golgoțiu, prezența la Sit+Read Artbook Fair reprezintă prima participare în calitate de artistă, un pas important în deschiderea către o scenă culturală mai amplă.
În perioada mobilităţii, Iris Golgoțiu își propune să se conecteze la scena culturală din Timişoara printr-o serie de activităţi diverse. Va începe prin a reprezenta Comics Club Cluj în cadrul Sit+Read Artbook Fair, ocazie prin care speră să atragă noi admiratori şi colaboratori interesaţi de arta secvenţială. La fel de important pentru Iris Golgoțiu va fi să întâlnească și să comunice cu persoane implicate în viaţa culturală timişoreană. Participarea la târgul Sit+Read Artbook Fair va fi și o ocazie de a descoperi lucrările celorlalţi creatori, va lua parte la discuţii, prezentări şi ateliere pentru a învăţa şi a schimba idei într-un cadru dinamic.
Iris Golgoțiu este o artistă căreia îi place să dea viață poveștilor prin ilustrațiile sale vibrante. Opera sa explorează o varietate de subiecte, cu un interes puternic pentru corpul uman, sănătatea mintală și impactul pe care arta îl poate avea asupra vieții unei persoane. Într-o notă feministă, ea abordează și subiecte istorice, explorând evenimente semnificative din trecut. Portofoliul său artistic include o gamă diversă de creații, de la benzi desenate la picturi de șevalet și proiecte în cadrul machiajelor de efecte speciale.