Centrul de Proiecte
Timișoara
Cultură
Sesiunea 2025

Imagine. Sunet ’89 | Ediția a VI-a: Perspective

Perioada
iulie-noiembrie 2025
Suma solicitată
149.771 lei

Ajuns la ediția a VI-a, proiectul Imagine. Sunet. ’89, inițiat și conceput de lector dr. Mădălin Mărienuț, derulat anual din 2020, valorifică patrimoniul material și imaterial local asociat Revoluției din 1989 printr-o serie de activități artistice și educaționale interdisciplinare, care implică activ tineri, artiști și comunități vulnerabile. Titlul reflectă structura programului: Imagine este ilustrată printr-o expoziție retrospectivă de fotografie documentară și ateliere de fotografie analog, iar Sunet se traduce prin ateliere de storytelling cu Claudia Bucsai, film coordonat de regizoarea Carmen Lidia Vidu, dar și activități interactive în jurul piesei de teatru multimedia Jurnalul unei revoluții (2019, regia Carmen Lidia Vidu) și spectacolul de teatru documentar ieri Și astăzi (2022, text Rareș Rusan, regie colectivă aparține trupei de teatru Magnolias).

Ediția a 6-a | Perspective introduce o direcție inovatoare de accesibilizare culturală integrând bune practici pentru persoanele cu dizabilități (descrieri narative, mulaje 3D, limbaj simplificat, ghidaj în limba semnelor), ca o componentă bazată pe experiența celor două ediții ale proiectului Perspective (2023 și 2024) coordonat de Asociația Culturală Kabaitan. Punctul central al proiectului sunt expozițiile retrospective de fotografie, curatoriate de Mădălin Mărienuț, găzduite la Timișoara în Galeria Rotonda a Casei de Cultură a Municipiului și în galeria Institutului Cultural Român din Viena. O colaborare prin care ne propunem să atragem pe lângă publicul timișorean și publicul vienez, cât și comunitatea românească din diaspora, stimulând interesul pentru patrimoniul imaterial est-european și pentru formele contemporane de expresie artistică din România.

Asociația Culturală Kabaitan, al cărei nume provine din limba tagalog și înseamnă bunătate, își propune să promoveze cultura și educația ca instrumente pentru o societate mai incluzivă și empatică. În cei 11 ani de activitate, Kabaitan a desfășurat proiecte culturale și educative în valoare de peste 800.000 de lei, adresate în principal copiilor și tinerilor, dar și publicului larg. Printre activitățile organizate se numără cursuri de formare, evenimente publice, dezbateri, concerte de blues și rock, șezători creative pe teme tradiționale și de reciclare, ateliere în cadrul programului Școala Altfel, precum și tabere tematice gratuite pe teme de jurnalism, educație media și comunicare, de care au beneficiat peste 1.000 de tineri.

Un proiect emblematic al asociației este Perspective – Timișoara 2023 for all, finanțat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, care a contribuit la programul Timișoara – Capitală Europeană a Culturii 2023. Acest demers multimedia a fost centrat pe accesul persoanelor cu dizabilități la actul cultural și mediere culturală, documentând experiențele a patru persoane din grupuri vulnerabile în cadrul a 20 de evenimente culturale. Proiectul continuă și în anul 2024 prin programul Legacy, cu o componentă puternică de conștientizare și accesibilizare a evenimentelor culturale. În 2024, Kabaitan a lansat proiectul InterFOTO 8.0 – InterGENERAȚIONAL, un proiect educativ și cultural care și-a propus să reducă decalajul dintre generații, facilitând colaborarea și învățarea reciprocă între elevi, studenți și adulți aflați în situații dificile. Prin intermediul fotografiei, inteligenței artificiale și noilor tehnologii, participanții au explorat noi forme de colaborare și exprimare creativă. Platforma digitală www.interfoto.ro servește ca arhivă a proiectului și resursă educațională deschisă, oferind acces la povești vizuale, inovații tehnologice și exemple de colaborare intergenerațională. Asociația Culturală Kabaitan colaborează activ cu numeroase ONG-uri și instituții culturale, precum FITT, Sfera Timișoarei, Alergotura, VIVART, Ceva de Spus, Solidart, Fundația Speranța, Fundația Comunitară, Triade, ArtMedia, DAS, UPT, UVT, Casa Studenților, Teatrul Maghiar, Teatrul German, Teatrul Merlin și Institutul Francez.

Responsabilitatea pentru conținutul textelor, fotografiilor și materialelor prezentate pe această pagină aparține exclusiv organizatorului evenimentului. Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara nu își asumă răspunderea pentru acuratețea, veridicitatea sau drepturile de autor aferente acestora.


Distribuie
Este utilă această pagină?