Proiectul „Hai în capitală!” se bazează în primul rând pe organizarea de evenimente constant într-un spațiu nonconformist și pe susținerea tinerilor artiști din întreaga țară, prin crearea cadrului și contextului necesar exprimării artistice a acestora.
Vizează creșterea consumului cultural în Timișoara și, implicit, dezvoltarea de audiențe noi, prin diversificarea ofertei culturale, dar și pe aducerea în prim plan a unei noi locații de activități culturale. În plus, se urmărește promovarea tinerilor artiști în domeniul teatru și film din țară. Unul dintre elementele cheie în dezvoltarea tinerilor artiști îl reprezintă expunerea în fața publicului, interacțiunea cu acesta și posibilitatea de a performa cât mai des în contexte cât mai diferite.
"Hai în capitală!" își propune aducerea în viitoarea Capitală Europeană a Culturii a unor trupe de teatru și producători de film din țară debutanți care să se poată exprima artistic într-un oraș a cărei dezvoltare culturală și a publicului este în creștere. Proiectul este un rezultat al unei etape-pilot derulate împreună cu UNATC, prin care în 2018 și 2019 s-au adus la Timișoara lucrări de licență și dizertație care au fost puse în scenă la Casa Tineretului. A urmat o primă ediție desfășurată în 2019, sub titulatura "Hai la Teatru", care a adus în Timișoara o microstagiune de 10 piese de teatru, din care 7 din exteriorul orașului.