Fotbal + Rock'n' Roll = Revoluție este despre cum a modelat cultura pop generația din Timișoara care a ieșit în stradă în 1989. Rolul crucial al Timișoarei în receptarea timpurie a revoluției pop este cunoscut. Albume de Beatles au ajuns în oraș încă din1964. Acest lucru a dus printre altele și la apariția formației Phoenix care, în versiunea ei etno-rock, a devenit trupa ce a definit contracultura din România anilor 1960 și 1970. Mai puțin cunoscut și cercetat este celălalt aspect social din epocă, creat prin emergența fotbalului ca fenomen al culturii de masă, ceea ce s-a produs odată cu preluarea jocului de către televiziune, mai precis odată cu apariția transmisiunilor în direct a Campionatelor Mondiale – prima Cupă Mondială televizată, cea din 1966, în Anglia, a fost vizionată pe larg și în România. Dar, încă din 1970, când Cupa Mondială din Mexic a fost transmisă pentru întâia oară în culori și, cu ajutorul proaspăt apăruților sateliți de comunicație, a putut fi văzută pe tot globul, oamenii au început să-și împartă biografia în segmentele de patru ani dintre Cupele Mondiale.
Spre deosebire de discurile cu muzică pop, care ajungeau semiclandestin în țară, turneele internaționale de fotbal au fost cele dintâi manifestări globale de mass-media care au pătruns prin Cortina de Fier. Cupa Mondială văzută în alb/negru, din Anglia, a adus în casele oamenilor o senzație necunoscută, și anume că, pe durata unui întreg meci, te poți simți în Occident. Mexicul colorat din 1970 a transmis vibrația fotbalului ca proiect estetic, așa cum era el jucat de Brazilia lui Pelé, și ne-a făcut să credem după meciul cu echipa României, care a pierdut doar cu 3:2, că distanța dintre lumi nu ar fi chiar insurmontabilă. Iar Cupele din 1974, în Germania, și 1978, în Argentina, ne-au întărit și mai mult această stare de spirit ce se plasa undeva între speranță și iluzie. Experiența comună a privirii partidelor dădea naștere, pe timpul unui Campionat Mondial, sentimentului că seara tot orașul se întâlnește pe un stadion virtual, dincolo de granițele socialismului real. Iar impredictibilitatea fotbalului, faptul că o echipă precum Coreea de Nord putea elimina Italia, așa cum s-a întâmplat în 1966, făcea să-ți încolțească în minte gândul că orice răsturnare ar fi posibilă.
Patru Campionate Mondiale de Fotbal au fost transmise de TVR în perioada comunistă: 1966, 1970, 1974 și 1978. Le-am văzut pe toate la Timișoara. Drept care am simțit nevoia, în calitate de contemporan al fenomenului și de participant activ la mișcarea pop din oraș, să dezvolt ideile acestea, expuse doar sumar aici, într-un scenariu de film-eseu care să reconstituie și să redea spiritul epocii. Perioada este marcată la început, de prietenia mea din liceu cu Günther (Spitzi) Reininger, pianistul formației Phoenix, care s-a răcit din divergențe fotbalistice. Eu eram un adept înflăcărat al fotbalului estetic, jucat de brazilieni, la nivel de echipă națională, și de Ajax Amsterdam, la cel de club, pe când Spitzi era un fan împătimit al fotbalului german ce-și etala disciplina și bunăstarea în selecționata lui Beckenbauer și prin Bayern München în Bundesliga și Cupa Campionilor Europeni. La celălalt capăt al intervalului se află o discuție a mea cu Livius Ciocârlie, care-mi era profesor la facultate, cândva prin 1979. Trecuse deja un an de la Campionatul din Argentina și se jucau preliminariile pentru Campionatul European din 1980, în Italia. Întrucât Cristian Țopescu a fost înlocuit disciplinar la pupitrul de comentator la unul dintre meciurile României (dacă nu mă înșel) cu Spania, la Timișoara a avut loc o demonstrație de protest, în fața Comitetului Județean P.C.R. Țin minte că într-una din întâlnirile noastre (aveam jour fix la dl Ciocârlie miercuri între 12:00 și 14:00), am schimbat febril puținele informații ce se răspândiseră în oraș despre această „răzmeriță”. Am avut atunci o foarte vagă și neîncrezătoare presimțire a ceea ce s-a petrecut peste zece ani.
În primăvara lui 1981 am emigrat în Germania, unde am continuat să văd din patru în patru ani Cupele Mondiale. Printre veștile deprimante pe care le primeam de acasă se număra și aceea că acolo, începând din 1982, ele nu s-au mai transmis la televizor. Pentru scrierea acestui scenariu voi veni de mai multe ori la Timișoara, ca să caut pe firele amintirilor urmele acelei epoci. Voi fi însă dependent de materialele pe care cercetătorul meu, Andrei Eberhat, le va găsi în arhivele cinecluburilor din oraș, urmând să le parcurgem exhaustiv. De aceea, pentru buna desfășurare a proiectului, este esențial ca munca lui Andrei Eberhat pentru partea de arhivă vizuală, ca și cea a Claudiei Nedelcu-Duca, care va investiga într-o cercetare distinctă contextul socio-politic al locurilor și ecoul său în contemporaneitate, să fie de asemenea sprijinite.
Andrei Ujică s-a născut la Timișoara în 1951, a studiat litere și filozofie la Timișoara, București şi Heidelberg. Începând din 1968 publică intermitent proză, versuri, eseuri. Scrie împreună cu Șerban Foarţă între 1973-1975, texte pentru formația rock Phoenix. Debutează cinematografic cu Videograme dintr-o revoluţie, 1992, în colaborare cu Harun Farocki, un film devenit titlu de referință în ceea ce privește relația dintre mass media şi puterea politică în Europa la sfârşitul Războiului rece. Următorul său film, Out of the Present, 1995, a fost numit de Lars von Trier "adevăratul Dogma #1". Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu (2010), recunoscut pe scară largă drept o realizare monumentală, încheie trilogia despre sfârșitul comunismului. Îndreptându-și apoi atenția către emergența culturii de masă, Andrei Ujică și-a continuat explorarea la granița dintre ficțiune și non-ficțiune, acolo unde revoluția modernă a genurilor narative, inaugurată în
proză acum mai bine de un secol, poate fi azi cinematografic dusă mai departe. TWST|Things We Said Today, terminat în 2024, este prima dovadă în acest sens, Meciuri și zile, filmul aflat acum în dezvoltare, va fi a doua.
Responsabilitatea pentru conținutul textelor, fotografiilor și materialelor prezentate pe această pagină aparține exclusiv organizatorului evenimentului. Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara nu își asumă răspunderea pentru acuratețea, veridicitatea sau drepturile de autor aferente acestora.
