Centrul de Proiecte
Timișoara
Cultură
Sesiunea 2026

Ecouri călătoare

Perioada
iulie-noiembrie 2026
Suma solicitată
50.000 lei

Proiectul Ecouri călătoare își propune să contribuie la dezvoltarea publicului și la formarea viitorilor artiști, prin adresarea nevoii de dialog în jurul artei contemporane la Timișoara. Vor fi organizate 20 de activități de mediere culturală bazate pe dialog facilitat în spații artistice, o prezentare și două reinterpretări de performance art. Performance-ul și dialogul facilitat acționează împreună ca o metodă de integrare directă a artei în viața de zi cu zi și, prin asta, sunt oglinzi potrivite ale provocărilor lumii actuale. Ecouri călătoare crește din practica atelierelor de interpretare a artei care se realizează la Habitat B1, diversificând spațiile artistice, metodele și accentele puse pe dimensiunea artistică, respectiv pe cea filosofică, în activitățile pe care le propune.

Proiectul se bazează pe parteneriate cu instituții și spații de artă importante ale orașului: Facultatea de Arte și Design din cadrul UVT, Casa Artelor - Galeria Pygmalion și habitat B1. În fiecare spațiu va fi organizat un program de ateliere în jurul expozițiilor produse de parteneri, iar un eveniment special va fi organizat cu ocazia celebrării Zilei Timișoarei. Pentru studenții la arte, propunem un modul dedicat performance-ului, în cadrul căruia au loc o prezentare introductivă, două reinterpretări și două ateliere de mediere culturală prin dialog reflexiv, care vor da ocazia procesării raționale, deliberative și interpretative a acestora. Accesul la activități va fi liber, iar în urma lor va rezulta un caiet de exerciții, care va fi distribuit partenerilor și pe site-ul solicitantului, pentru a disemina rezultatele obținute și a da mai departe metodele utilizate.

Helianthus Research SRL este o firmă fondată în 2016 cu scopul de a oferi servicii de cercetare, evaluare, formare, facilitare și management în domeniul culturii și al educației. Contribuie din 2020, prin Raluca Iacob (membru fondator), la realizarea unor proiecte în domeniul educației prin cultură, cum este Forumul Medierii Culturale, organizat de Centrul Cultural Clujean, și sprijină profesionalizarea managerilor culturali și activitatea organizațiilor independente active în domeniul educației culturale, cum au fost în trecut Asociația Da’DeCe, Asociația de-a arhitectura, Asociația Secția de coregrafie. În prezent, Helianthus Research SRL continuă implicarea prin extinderea colaborării cu Centrul Cultural Clujean, care se dezvoltă printr-un proiect multianual în urma căruia se va realiza prima cercetare asupra medierii culturale din România, un retreat dedicat mediatorilor culturali, o formare și un schimb de experiență.

 


Distribuie
Este utilă această pagină?