
Denise Parizek este istoric de artă și curator activ în Viena, are studii de istoria artei, filosofie și comparistică la Universitatea din Viena. Este directoarea galeriei Schleifmuehlgasse. După terminarea studiilor, a făcut cercetări în domeniile studiate la Hamburg, a lucrat mai apoi în calitate de regizor și producător în șase producții de teatru. A lucrat cu Galeria Artemis din Vinea, cu Galeria Station 3 și IG Fine Arts. A înființat compania pomahon.copmany. Este membru al organizației 12-14 contemporary.
De asemenea, Denise Parizek este curator și scriitor. A fondat pogmahon.art.club, a fost co-curator la Verein ZUHAUS și co-fondatoare al 12-14 contemporary, pe care l-a condus în perioada 2009-2022. În 2001, a fondat prima expoziție a pieței de artă din Viena cu LICHTECHT. Împreună cu pogmahon.art.club, a dobândit experiență în domeniul expozițiilor de artă. Împreună cu un grup de artiști, a deschis spațiul Artist Run Space 12-14 contemporary în anul 2009.
De peste 23 de ani, curatoriază proiecte internaționale. Viziunea Denisei Parizek este cea a cooperării internaționale a artiștilor și comunităților artistice într-o vastă rețea funcțională. A curatoriat expoziții în Austria, Bulgaria, Canada, Germania, Italia, Croația, Mexic, Polonia, România, Serbia, Turcia. Denise Parizek este un nume relevant în lumea artistică a Vienei, dar și la nivel internațional fiind un conector al artiștilor și curatorilor la nivel internațional. Pentru Denise Parizek, responsabilitatea artistului în raport cu arta/comunitatea este esențială, dar și implicarea artistului în problemele actuale ale societății de azi.
Denise Parizek a fost curator activ de expoziții cu artiști internaționali în România încă din anul 2011, contribuind la diversitatea peisajului cultural. S-a aflat la Timișoara, anul trecut, cu ocazia desemnării orașului Capitală Europeană a Culturii, prilej cu care, declară, că a descoperit un oraș vibrant și dinamic și o scenă artistică tânără și vibrantă. Experiența i-a stârnit interesul, determinând-o să se implice în proiectul Art&Science din Timișoara.
Obiectivul principal este de a efectua cercetări extinse privind arta emergentă și inovatoare din Timișoara, aplicat pe intersecția dintre artă și știință. Denise Parizek este interesată de munca tinerilor artiști locali, dar și de contribuțiile acestora în acest domeniu în evoluție - intersecția dintre artă și știință. În cadrul mobilității, va vizita atelierele artiștilor locali, va dialoga cu aceștia pentru a înțelege procesele lor creative și perspectivele unice pe care aceștia le propun în domeniul intersecției artă-știință. Obiectivul va fi crearea și consolidarea de legături cu artiștii, curatorii și profesioniștii din sfera culturală a Timișoarei. Toate acestea vor deschide perspectivele unei rețele de conexiune. Denise Parizek este și un curator activ în proiectul ambițios Europa Creativă, cu misiunea clară de a descoperi artiști europeni pentru acest proiect de călătorie care va avea loc în perioada 2025-2029, ce se va desfășura în nouă orașe diferite. Prezența la Timișoara va presupune și identificarea unor artiști cu potențial și o selecție a acestora în perspectiva proiectului a cărui finalitate va fi o expoziție de anvergură.