Sunt interesată de peste 17 ani de prezentarea industriilor creative şi culturale, de aceea această bursă va fi o continuare firească a activităţii mele de jurnalistă culturală. Planul de creaţie va cuprinde minim 7 articole per publicaţie, aceste articole fiind interviuri, recenzii, colaje cu produse de autor, colaje cu recomandări, critică de evenimente (evenimente realizate de Art Encounters, FABER, Simultan, Casa Artelor, Fundaţia Triade, Monoton, EPretext, Asociaţia prin Banat, Fundaţia Animest, Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Timiş, Fundaţia Calina, Asociaţia Centrul Cultural PLAI, Asociaţia Culturală Contrasens şi alţii).
Subiectele atinse vor fi cele din domeniile industriilor creative şi culturale cu accent pe proiectele care sunt iniţiate în Timişoara. Stilul pentru articolele publicate pe cele 2 site-uri va fi unul informal avizat, adaptat pentru publicul fiecărui site în parte, iar articolele în engleză sunt pentru publicul amplu internaţional al Revistei Atelierul, iar posibilele articole academice vor respecta normele de publicare ale conferinţelor naţionale şi internaţionale la care voi aplica.
Articolele redactate vor pune accentul pe colaborare şi co-producţie în industriile creative şi culturale, iar în cadrul interviurilor voi pune accentul şi pe partea de business, astfel încât să prezint şi vandabilitatea brandurilor creative. Stilul non-formal educativ şi interdisciplinar va fi păstrat şi pentru evenimentul de networking care va avea loc la Casa Artelor. Sunt adepta evenimentelor de networking, de dezvoltare nonformală şi schimb de idei într-un spaţiu de consum de cultură, constant realizez evenimente online şi offline cu desfăşuare diurnă după ora 18.00.
Valoare adăugata a bursei. Produsele bursei (articolele şi evenimentul de networking) pun accentul pe o comunicare inter-generaţională, trans/multidisciplinară, aducând în faţă categoriilor de public pentru fiecare site în parte, profesionişti, experţi, creatori de evenimente şi evenimente din domeniul industriilor creative şi culturale timişorene. Având experienţă în management cultural, graficul de realizare al acestei burse va fi realizat conform unuia de proiecte culturale și va presupune o etapă pregătitoare care va consta într-o strategie de comunicare, o realizare a structurii grafice pentru materialele de promovare (bannere online, buletine informative, comunicate de presa, post-comunicate de presa) pentru evenimentul de la Casa Artelor, publicarea articolelor pe cele 2 platforme online PRwave şi Revista Atelierul și realizarea de parteneriate cu distribuitorii de media, online si offline pentru evenimentul de la Casa Artelor. O etapă a activității de cercetare si contact care va presupune intrarea în contact cu stakeholderii culturali din Timişoara, cu posibilii invitaţi speakeri pentru evenimentul de la Casa Artelor, cu cei cărora le voi lua interviuri.