Centrul de Proiecte
Timișoara
Cultură
Sesiunea 2023

Ce înseamnă investiția în cultură | Studiu de caz: Timișoara Capitală Europeană a Culturii

Organizator
Oana Vasiliu
Perioada
august 2023-decembrie 2023
Valoarea bursei
12.000 lei

Propunerile pentru a dezvolta materialul propus, investiția în cultură – studiu de caz Timișoara Capitală Culturală arată astfel: 

Tematica: mă concentrez pe indexarea actorilor culturali implicați în sectorul cultural, atât din sfera publică, cât și din organizațiile independente. Scopul meu este de a aduna și analiza informații relevante legate de acești actori, astfel încât să obțin o imagine mai detaliată și comprehensivă asupra activității lor și a implicațiilor lor în contextul cultural. În procesul de indexare, voi colecta și documenta informații esențiale despre actorii culturali, cum ar fi: spațiu: Voi investiga informații referitoare la spațiile în care acești actori culturali își desfășoară activitatea. Aceasta include detalii despre locație, mărimea spațiului, infrastructură și facilități disponibile. De asemenea, voi lua în considerare dacă clădirea în care aceștia își desfășoară activitatea a trecut prin reconsolidare sau este o construcție nouă, ceea ce poate oferi indicii despre gradul de conservare și adaptare la nevoile actuale. 

Număr de angajați: Voi investiga informații legate de numărul de angajați și membri ai personalului implicați în activitățile culturale ale acestor organizații. Aceasta va oferi o perspectivă asupra dimensiunii și a echipelor implicate în fiecare actor cultural și poate releva diversitatea rolurilor și competențelor necesare pentru a asigura funcționarea lor. 

Finanțări: Voi aduna informații despre tipurile de finanțări pe care le primesc acești actori culturali. Acest lucru poate include finanțări publice, finanțări private, sponsorizări, donații sau alte surse de finanțare. Prin urmare, voi evalua și analiza dependența acestora de diverse surse de finanțare și modul în care aceasta poate influența sustenabilitatea lor pe termen lung. 

Raportarea cu privire la sustenabilitate: În cadrul indexării, voi explora modul în care acești actori culturali raportează și abordează aspectele legate de sustenabilitate. Acest lucru include strategii de protecție a mediului, economie circulară, gestionarea resurselor, incluziunea socială și măsuri de responsabilitate culturală. Voi examina politicile, practicile și angajamentele lor în acest sens, oferind astfel o perspectivă asupra gradului de responsabilitate și conștientizare în ceea ce privește sustenabilitatea culturală. 

Focus: Materialul pe care îl propun are focus pe ideea de investiție, însă prin prisma sustenabilității în cultură, care se referă la abordarea și practicile care promovează o dezvoltare culturală durabilă și echilibrată. Timișoara a început deja un demers de conservare a patrimoniului cultural, prin restaurarea și conservarea clădirilor și obiectelor istorice, documentarea și înregistrarea tradițiilor și practicilor culturale și promovarea transmiterii acestora către viitoarele generații, însă aș vrea să cercetez și dincolo de acest substrat de suprafață, foarte important și foarte costisitor, de altfel. De asemenea, mă interesează să înțeleg și gestionarea resurselor culturale locale, cum ar fi spațiile de patrimoniu, materialele și resursele utilizate în producția artistică și organizarea evenimentelor culturale. Totodată, ca parte din ideea de sustenabilitate culturală face parte și conștientizarea culturală din rândul comunităților și cea a publicului larg, care are acum mult mai multe puncte de întâlnire prin diversele platforme de idei și dezbateri disponibile.

Domeniile de interes: cercetarea se va face pe cinci domenii culturale, artele spectacolului, arte vizuale, platforme de idei, muzică și film. Cercetare și documentare: tehnica folosită este cea a interviului, combinată cu adunarea de date din surse credibile, ca apoi să intre în analiză comparativă, validată ulterior și de persoanele implicate. Mai mult, voi folosi și informațiile deja publicate de echipa de organizare a Timișoara Capitală Culturală, cu privire la organizațiile și instituțiile care iau parte în programul acestui an. Ulterior, informațiile vor fi curatoriate  de către mine pentru a avea un material de sinteză, dar în funcție de interviuri / persoane cunoscute / povești descoperite, pot construi și povești adiacente materialului principal, dar și așezate grafic, astfel încât să fie mai ușor de parcurs. Proiectul va beneficia și de suport foto. Promovare: materialul va apărea și în revista ediție printată (distribuție aprox. 5000 exemplare), se vor folosi atât canalele de social media ale publicației (Facebook, Linkedin, baza de date de newsletter), cât și canalele de social media proprii (Facebook, Instagram, Linkedin). 

Oana Vasiliu se consideră o exploratoare în căutare de oameni, locuri, povești, bunătăți, tradiții și, în general, tot ce-i frumos și o face să zâmbească. Este recunoscătoare pentru că viața o ghidează mereu către destinații potrivite și o transformă în fiecare zi într-o versiune mai bună a propriei sale ființe, depășind mereu ceea ce a fost cu o zi în urmă.

Încă de când era doar un copil, visa să devină o musafiră a lumii, declarându-se și acum fascinată de toate acele rituri care au rămas încă vii în amintirile sale. Deși crede despre ea că nu s-a abătut prea mult de la această călătorie, a devenit jurnalistă și a ajuns să viziteze și să locuiască temporar cu subiectele despre care scrie, prin documentarea pe care o face cu fiecare ocazie. Uneori își depășește granițele și se aventurează și în alte forme de comunicare, dar nimic nu o bucură mai mult decât să asculte o poveste spusă de cineva pasionat de ceea ce face.

Crede în puterea educației și îi place să se implice în activități non-formale cu oameni de toate vârstele, în special, cu cei mici, jucându-se cu idei și cuvinte. Crede cu tărie că prin poveștile culturale este sărbătorită creativitatea umană, promovată înțelegerea și empatia, dar și o ocazie de fiecare dată de a aprecia în profunzime diversitatea culturală, contribuind astfel la dezvoltarea personală.


Distribuie
Este utilă această pagină?