Centrul de Proiecte
Timișoara
Cultură
Sesiunea 2023

Care e firul uitat care mă leagă pe mine de mine?

Organizator
Ana Adam
Perioada
august 2023-decembrie 2023
Valoarea bursei
12.000 lei

Tema este un poem personal creat dintr-o viziune feminină despre relația foarte intimă dintre mine și mine, într-un proces introspectiv. Apelez la limbajul poetic pentru forța sa sugestivă și de înțelegere care acționează și pe alte paliere decât cel mental, cu o putere majoră de a crea conexiuni cu alte persoane. Integrez textele în lucrările mele de circa treizeci de ani, la început în linogravuri și mai apoi în hârtiile manuale. Recent, am așezat texte în săpunuri (una din lucrările prezentate în Bienala Art Encounters ediția din 2017 sau lucrarea din expoziția On Her Side din 2022) în relație cu farfuriile ca obiecte estetice și funcționale (creațiile prezentate în expoziția Valuable Objects de la Romanian Design Week 2022) și în desenele cusute (unul prezent în expoziția Chronic desire din 2023). 

Lucrarea, așa cum doresc să o expun în această toamnă, constă dintr-un număr variabil de perne a căror învelitori au câte un text care este brodat de mine. În expoziție pernele sunt așezate pe niște socluri, având expuse fotografii în vecinătate. Textele au sens și funcționează atât ca enunțuri individuale, un poem-desen-pernă dar și în diferite combinații date de numărul pernelor, de proximitatea lor și amplasarea în spațiu. Am croit și cusut fiecare față de pernă în așa fel ca să aibă un pliu, rolul acestuia fiind de surpriză, de chemare la interacțiune subtilă și rafinată cu textura și volumul unui material textil și de depozitare. Se poate adăposti acolo ceva concret ca un bilețel cu un mesaj de dragoste sau un memento, gânduri scoase la iveală de enunțul cusut pe pernă dar și un vis. Sau degetele noastre când potrivesc perna ori când doresc să se odihnească învelite într-o pânză protectoare. Ca și în cazul desenelor-farfurii, cercetez zona de interferență dintre finețe, lux și funcțional. Interoghez utilitatea extinzând-o și făcând-o să răspundă nevoii de contemplare, senzualitate, ludic, uimire, conectare. Aceste obiecte sunt simultan desene, poeme, perne, recipiente, locuri pentru visare. 

Am ales pânze naturale din cânepă, in și bumbac albe sau în culori naturale: ivoriu, ecru, crem, ocru, bej în variantele: netedă, topită și netopită. Am cusut cu fire de mătase naturală colorate în aceeași gamă cromatică  obținând un efect stilat de ton în ton și de ușor relief. Am folosit pânze naturale din motive biografice, ecologice și estetice. M-am născut și am copilărit într-un sat din Transilvania unde tradițiile torsului, țesutului, cusutului și brodatului încă erau vii. Una dintre străbunicele mele, atunci când eram foarte mică, încă mai cultiva cânepă parcurgând într-un an tot ciclul de la semănarea ei până la obiectul finit: cearșaf, cămașă sau sac. Eram impresionată de albastrul florilor și de luciul semințelor de in. Am asistat de multe ori la complexul proces de pregătire a urzelii și mai apoi la țeserea pledurilor sau covoarelor. Toate aceste operațiuni diverse și complexe le făceau niște femei autodidacte, înzestrate cu talent și înțelepciune iar acțiunile lor îmi semănau a magie. Am înțeles și că, din păcate, toată creația lor este făcută din mers alături de activități gospodărești epuizante, de cele mai multe ori, ea nefiind apreciată. De asemenea, că puterea de materializare a obiectelor făcute de ele era afectată de mijloacele materiale limitate și de contextul social. Doresc să integrez meșteșugurile într-un act artistic asumat având statutul pe care-l merită. 

Am ales pânze nevopsite, marea parte a lor fiind cumpărate de la o firmă românească care fabrică o gamă mare de țesături naturale de la rustice la sofisticate, respectând mediul. Uneori, pentru a completa varietatea de texturi sau gama cromatică, dar și din rațiuni ecologice am folosit materiale reciclate de la magazine second-hand sau resturi de materiale de la croitorii. Pentru brodarea textelor folosesc fire de mătase naturală care creează un contrast de textură cu pânza și armonizează simplitatea naturală cu luxul. Am deja cusute șapte perne cu următoarele texte: Go beyond the boundary of what's possible, I see the secrets of the family tree, Woman, surprise yourself every day, The soul doesn't think, I'm happy in my starry night, I walk to the other side of the world hand in hand with a dream, Courage, the fulfillment won't break you

Voi expune poemele-desene-perne pe socluri cilindrice din carton, alături de fotografii reprezentând posibile interacțiuni dintre mâini și tainițele lor. Mizez pe relația dintre textură și volum, arătând că o pernă este și altceva decât obiectul pe care ne așezăm capul în timpul somnului. Brodând manual textele experimentez alte raporturi cu timpul decât în cazul unei broderii mecanizate sau a scrisului cu cerneală pe hârtie, de exemplu. Creația laborioasă și ritmică îmi oferă un cadru meditativ pentru introspecție. În cadrul talk-ului, doresc să abordez următoarele subiectele: relația dintre creație și timp, rolul meșteșugului în actul artistic din perspectivă feministă și reconsiderarea noțiunilor de util și lux. 

Ana Adam locuiește în Timișoara. S-a născut într-un sat de deal din Transilvania. Și-a petrecut copilăria într-o lume plină de tradiții, vie, cu animale și plante ceea ce a influențat-o, având acces la gândirea magică.  Desenează cu creioane, tuş, pigmenţi, cu fire textile, foarfeci, pe hârtie sau în ea, pe stofă sau porțelan, în săpun; poeme sau imagini, trecând din plan în trei dimensiuni. Folosește aparatul de fotografiat pentru a surprinde stări, relaţii, aproape nevăzutul sau energia, siajul acţiunilor. 

Eu sunt personaj şi creator – este o expresie concentrată a felului în care se regăsește în artă, în șamanism, în noile teorii unificatoare ale fizicii, în psihologia transpersonală și în mistică. Practică arta ca pe o alchimie cotidiană, similară creaţiilor anonime ale copiilor şi femeilor. Consideră că având credință în sacralitatea materiei primeşte putere, e dinamică, se poate transforma, e liberă să-şi schimbe structura şi forma. Poate deveni artă. Și-a creat propriile mitologii care pot fi decodate pe diferite paliere, având drept personaje și arhetipuri: Vrăjitoarea, Ciuperca, Piticul, Uriașul, Nașterea, Surorile lui Tom Bombadil, Tesla. Explorează relația dintre propria feminitate introspectivă care se restructurează mereu și arta ca vehicul în călătoria interioară. În mitologia sa personală, Ana Adam comunică cu ea cea rătăcită de câteva mii de ani într-o societate care a ignorat femininul, dar care își regăsește Puterea. 


Distribuie
Este utilă această pagină?