Centrul de Proiecte
Timișoara
Cultură
Sesiunea 2023-2024

Bolyai200 I Artă-Știință Fest

Perioada
noiembrie 2023
Finanțat prin
Suma solicitată
96.666 lei

Bolyai200 Artă-Știință Fest este un festival internațional cultural interdisciplinar care îmbină multiple activități artistice și științifice, precum un concurs de creație interdisciplinară pentru liceeni, conferință, discuții panel, workshop de arte vizuale, spectacol de teatru, concert de orgă și vioară, degustare de vinuri. Evenimentul este dedicat personalității lui János Bolyai care, la 3 noiembrie  1823, la Timișoara, a scris celebrul enunț “din nimic am creat o altă lume nouă”. János Bolyai anunța descoperirea geometriei absolute, care îi poartă numele, precum și a geometriei non-euclidiane (sau hiperbolice).

Conceptul proiectului este legat de promovarea personalității lui Bolyai, punerea lui pe harta memoriei și a identității locale.  La Timișoara, în urmă cu 200 de ani, János  Bolyai(fiul)  îi scria tatălui său, Farkas Bolyai, la rândul său cunoscut matematician, „din nimic am creat o altă lume nouă”. János Bolyai a devenit faimos în lume datorită descoperirii geometriei non-euclidiene,  pe care a publicat-o în latină în 1831, cu titlul Appendix. Activitățile celor doi Bolyai nu s-au limitat doar la sfera științei și matematicii. Cei doi au avut preocupări și în sfera literaturii, a teoriei muzicii, lingvisticii, oenologiei, picturii. Au fost preocupați de știința mântuirii - idei despre o societate mai fericită și calea spre fericirea generală a omenirii.

În Timișoara există un bust al lui János Bolyai, lucrare realizată de Artúr Vetró, amplasată într-una din curțile interioare ale Universității de Vest din Timișoara, inaugurată în anul 1998. De asemenea, și un monument comemorativ cu plăci multilingve realizat de Péter Jecza, inaugurat în anul 1993. Anul acesta se împlinesc 200 de ani de la celebra scrisoare care anunța descopeririile remarcabile din domeniul matematicii, aniversare care este inclusă în calendarul UNESCO.  Astfel, festivalul onorează personalitatea de valoare mondială a lui János Bolyai, iar abordarea interdisciplinară a evenimentului, de a îmbina știința cu arta, este în  consens cu personalitatea savantului și a familiei acestuia cu preocupări în arii științifice și în zona artelor. Organizatorii își propun ca prin tematicile alese să inspire, dar și să consolideze identitatea locală.  


Distribuie
Este utilă această pagină?