Centrul de Proiecte
Timișoara
Cultură
Sesiunea 2023-2024

Artist. Parcurs ideal

Perioada
aprilie - noimebrie 2023
Finanțat prin
Suma solicitată
50.000 lei

Proiectul Artist. Parcurs ideal este derulat de Asociația Colectiv A, în parteneriat cu compania Nageurs de Nuit, Montpellier, Franța, în perioada iulie-noiembrie 2023. După o perioadă de 13 ani, regizoarea Roxane Borgna va relua intervievarea a 10 absolvenți ai Facultății de Teatru: unde sunt astăzi, ce fac, ce visau în trecut și la ce visează astăzi. Proiectul va continua și se vor adăuga proiectului tineri artiști din Timișoara. Scopul proiectului este urmărirea traseului profesional și personal al unor tineri din România și integrarea lor în piața muncii.

Vor avea loc dezbateri la care vor participa artiști, filosofi și sociologi, temele de discuție se vor axa pe problemele cu care se confruntă tinerii artiști după absolvire, precum și o zi în care se va discuta despre cariera în artele spectacolului cu elevii Liceului de Artă. Evenimentul va crea de punți de colaborare, dar și rețea, propuneri de spectacole independente care astfel vor putea fi prezente nu doar la Timișoara, ci, facilitate de constituirea rețelei de artiști, să ajungă la Iași, Cluj sau București. Actorii angajați vor putea propune noi proiecte teatrelor de stat. De asemenea, artiștii francezi prezenți vor putea pune bazele unor proiecte viitoare cu actorii români. Proiectul ar putea deveni un model de bune practici putând fi extins la nivelul altor orașe și instituții. 

Colectiv A este un ONG cultural membru fondator al spațiului de artă contemporană Fabrica de Pensule din Cluj. Colectiv A a organizat timp de zece ediții Festivalul Internațional de Artele Spectacolului și Imagine video, Temps d’images, iar din anul 2012 până în anul 2018 a organizat proiectul comunitar La Terenuri Spațiu Comun în Mănăștur. Prin activitatea sa, Colectiv A participă la dezvoltarea scenei culturale locale prin laboratoare de cercetare, workshopuri de dans contemporan, producții de spectacole interdisciplinare, rezidențe artistice, proiecte culturale participative etc. Organizația este interesată de crearea unor condiții de cercetare interdisciplinară pentru artiști independenți, aflați la diferite vârste, condiții care să faciliteze dezvoltarea profesională prin îmbinarea diferitelor metodologii – din diferite domenii științifice – cu practica procesului creativ. 


Distribuie
Este utilă această pagină?