
Mobilitatea va avea loc la Paris, în perioada 3–7 iunie 2025, în cadrul evenimentului final al programului internațional Le Cinéma, cent ans de jeunesse, numit À nous le cinéma!. Alături de partenerii din peste zece țări, Ana Ciceanu va participa la proiecția scurtmetrajelor realizate de elevi și la întâlniri cu coordonatori și regizori. Evenimentul va avea loc la Universitatea Sorbonne Nouvelle.
Lansat în 1995, programul propune o metodologie care dezvoltă privirea critică și exprimarea creativă a tinerilor prin cinema. Activitățile includ analiza unor secvențe din filme de autor, exerciții filmate și realizarea unui scurtmetraj colectiv. Implicată activ în proiect din partea Asociației Culturale Contrasens și, ca practicantă pe partea de social media și PR, Ana Ciucanu va documenta mobilitatea prin materiale vizuale, foto și video, care vor fi publicate pe conturile oficiale Contrasens (Instagram, Facebook, TikTok). Etichetând partenerii și contul oficial CCAJ, Ana Ciucanu își propune să contribui la promovarea internațională a proiectului, la atragerea altor tineri și la arhivarea vizuală a activității.La întoarcere, Ana Ciucanu își propune să integreze experiența acumulată în următoarea ediție a proiectului CCAJ, care va continua și în anul viitor. Va contribui la organizarea atelierelor și la adaptarea metodelor internaționale observate la Paris. De asemenea, va organiza o proiecție a scurtmetrajului realizat de echipa din România și la Timișoara, pentru a împărtăși rezultatele cu publicul local. În contextul cultural actual al Timișoarei, există o nevoie tot mai clară de dezvoltare și profesionalizare în zona educației prin imagine. Deși orașul a beneficiat recent de titlul de Capitală Europeană a Culturii și a generat o rețea culturală activă, Ana Ciucanu este de părere că educația cinematografică destinată tinerilor rămâne slab reprezentată, iar promovarea acestor inițiative este adesea fragmentară.
Le Cinéma, cent ans de jeunesse este un program internațional de pedagogie cinematografică, cu o istorie de aproape 30 de ani, dezvoltat, inițial, de La Cinémathèque française și desfășurat în peste 15 țări. Metodologia programului a fost dezvoltată de Alain Bergala, profesor, critic de film și regizor și încurajează formarea privirii critice și exprimarea creativă a tinerilor, prin exerciții de filmmaking și reflecții colective. Evenimentul anual À nous le cinéma!, organizat la Universitatea Sorbonne Nouvelle, reunește elevi, profesori, cineaști și parteneri culturali din întreaga lume. Este pentru prima dată când Asociația Culturală Contrasens participă la acest program, coordonând un atelier la Timișoara și realizând un scurtmetraj alături de liceeni. Această implicare oferă orașului acces la o rețea internațională de practică educațională, precum și un cadru concret pentru a dezvolta noi metodologii locale de educație prin film. Mobilitatea Anei Ciucanu nu este doar o etapă de formare individuală, ci și o oportunitate de a întări prezența Timișoarei într-o rețea internațională, consolidând un dialog activ între tineri, profesioniști, școli și spații culturale.
Ana Ciucanu s-a născut în Timișoara și a absolvit Liceul Teoretic C.D. Loga, profilul științe sociale. În 2018, a început studiile de licență la Facultatea de Arhitectură și Urbanism din cadrul UPT, specializarea Mobilier și Amenajări Interioare. În prezent, urmeză programul de master
Tendințe, Materiale și Tehnologii noi. În paralel cu studiile, din 2019, activează ca plasatoare la Opera Națională Română din Timișoara, în cadrul
departamentului de deservire sală, suport interpretare artistică. Participă și la tururile ghidate, din fiecare stagiune. În 2022, a desfășurat un stagiu de vară la Istituto Romeno di Cultura e Ricerca Umanistica, Veneția, iar în 2023 la biroul Arhisilv. A participat la două mobilități Erasmus+ care au contribuit semnificativ la formarea mea profesională și deschiderea internațională: în Grecia, University of West Attica, Atena, unde am și organizat o expoziție de design sustenabil în cadrul unui proiect Women’s HUB, și în Portugalia, Polytechnic Institute of Bragança, într-un program intensiv axat pe incluziune și creativitate aplicată în design incluziv. Din octombrie 2024, Ana Ciucanu este implicată în proiectul internațional de educație cinematografică Le Cinéma, cent ans de jeunesse, iar în aprilie 2025 a început un stagiu de practică în cadrul Asociației Culturale Contrasens, pe partea de PR, comunicare și foto-video. Ana Ciucanu este pasionată de design, film și comunicare vizuală, interesată de colaj digital, fotografie analog și narațiune vizuală.