Institutul Român de Educație a Adulților (IREA) s-a înființat și actionează din anul 2000 ca unitate independentă de cercetare pe lângă Catedra de Științe ale Educației, a Facultății de Sociologie și Psihologie din cadrul Universității de Vest Timișoara. Oferă suport științific, metodologic și practic tuturor instituțiilor de educație a adulților din România, acționând ca punte de legătură între mediul academic și practicienii din educația continuă și a adulților. Activitatea desfășurată de IREA urmărește să îmbunătățească calitatea educației adulților, de a găsi modalități și a crește rata de participare la educație, de a întări prin acțiunile educaționale și proiectele sale învățarea pe parcursul întregii vieți atât la nivel individual, cât și la nivel instituțional.
Proiectele derulate sunt finantate prin programe europene și dezvoltate în parteneriat cu instituții și organizații de prestigiu din Europa. Proiectul Aminitiri despre Viitor-dialoguri intergeneraționale este un proiect despre persoanele vârstnice. O metodă de a învăța din această experiență comunicând despre amintirile lor mai vechi sau mai recente într-un exercițiu de dialog cu cei mai tineri. Cheia de boltă a acestei comunicări o reprezintă amintirile despre oraș, memoriile celor vârstnici despre cartiere, despre oameni și despre spiritul orașului. Proiectul propus spre finanțare este unul cu relevanță locală, explorează valențele profunde ale cuvântului (logos-ului), ale “cuvântului scris” și ale “cuvântului rostit”, prin scrierea unor texte colaborative împreună cu tinerii, texte inspirate din experiența seniorilor implicați în proiect și având ca personaj principal Timișoara.
Educația pe tot parcursul vieții este un concept puțin implementat în România, în special pentru persoanele vârstince ieșite din activitatea profesională. Pensionarii României sunt în general abandonați, nu sunt integrați în programe educaționale sau în proiecte de activare în cadrul comunității. Sunt cei uitați, mai apoi sunt acuzați de cei mai tineri pentru stagnarea societății. Adevărul e însă că nu putem interacționa doar cu cei din generația noastră sau din generațiile apropiate, ci și cu persoane cu care nu împărtășim aceeași istorie, experiență și poate nici aceleași valori. România de astăzi (dar și alte țări europene) se găsește într-un impas de comunicare intergenerațională: tinerii acuză persoanele în vârstă pentru opțiuni electorale care au impact/pot avea impact asupra generației lor. Cei vârstnici nu își fac auzită vocea, acceptă în mod resemnat atacuri ale generației tinere, abandonând pista comunicării și relaționării. Cei vârstnici nu mai vorbesc despre ei, nu mai au curaj să își spună povestea, să își prezinte memoriile, sunt izolați la periferia societății active.
