Centrul de Proiecte
Timișoara
Cultură
Sesiunea 2023

A doua revoluție la Timișoara | Orașul care vrea să aducă oamenii înapoi la cinema

Organizator
Anca Vancu
Perioada
august 2023-decembrie 2023
Valoarea bursei
12.000 lei

A doua revoluție de la Timișoara | Orașul care vrea să aducă oamenii înapoi la cinema - un proiect prin care doresc să înțeleg și să explic cum arată planul – inclusiv pe termen lung – de construcție a ceva nou de la zero, în locuri vii și efervescente, înfruntând totodată un mare pariu: cum atragi și dezvolți, într-o comunitate de aproape 260.000 de locuitori, un public cinefil, dezobișnuit în ultimii zeci de ani de mersul la cinema. O altă întrebare mai mare la care aș dori să răspundă acest material se referă la cum ar putea acest proiect accelera și impacta viața culturală a unui oraș pe termen lung. Își propune Timișoara să devină un hub cinefil în viitor? 

Din interviul acordat Ioanei Dragomirescu revistei Films in Frame, unul dintre aceste spaţii, Cinema Victoria, s-a deschis anul trecut. Anul acesta, ar urma să fie disponibile alte două săli multifuncționale, foste cinematografe din reţeaua falimentară RADEF: Cinema Dacia şi Cinema Timiș. Ele ar urma să fie completate de Cinema Studio, care ar urma să funcţioneze exclusiv ca cinematograf arthouse şi cinematecă. În demersul meu jurnalistic, încerc să aflu și să înțeleg cum este gândită identitatea pentru fiecare dintre aceste cinematografe, gândită de echipa responsabilă de Centrul de Proiecte al Municipiului Timişoara, instituţie creată în 2021 şi aflată în subordinea Consiliului Local, dar și cum funcționează colaborarea și comunicare între actorii implicați. 

Pentru a afla aceste informații, mi-am propus o documentare în profunzime, care implică mai multe interviuri cu oameni-cheie. Voi cerceta situația cinematografelor din Timișoara, până în momentul demarării proiectului, pentru o familiarizare și perspectivă mai amplă asupra istoriei cinefile locale. Mi-am propus câteva interviuri înregistrate (cu reportofon) cu autorități locale, pentru a cunoaște motivația de a demara acest amplu proces și eforturile financiare implicate, dar și de a înțelege viziunea pe termen lung. Voi merge pe teren – în șantierele în lucru, dar și în Cinema Victoria, proaspăt restaurat – pentru a lua pulsul oamenilor și locurilor (realizând scurte interviuri înregistrate, declarații, observații de atmosferă, notițe etc., care sunt folosite în reportajul clasic). Voi vorbi cu localnici, cinefili sau nu, despre memoria afectivă referitoare la aceste cinematografe și pentru a afla impresia lor generală despre proiect. 

Unul dintre personajele-cheie cu care voi petrece timp îndeaproape – și voi realiza o serie de interviuri – este Ioana Dragomirescu, revenită în Timișoara pentru acest proiect, după ce a gestionat câțiva ani Cinematograful Elvire Popesco al Institutului Francez din București și după ce anterior a locuit în Franța, unde a lucrat pentru un mare distribuitor independent de filme, Le Pacte. Ioana Dragomirescu, alături de echipa de la Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, coordonează repunerea acestor cinematografe în circuitul social și cultural al orașului, fiind astfel cele mai implicate în redarea acestora orașului și au cele mai importante insighturi.

Scopul acestor interviuri în serie este acela de a acoperi direcții cât mai diferite prin care pot răspunde la întrebările mari ale articolului. Cred că o poveste care explică, investighează, creează emoție și construiește o comunitate se poate scrie pornind în primul rând de la o documentare minuțioasă și bine făcută. Pentru documentare pe teren mi-am propus să dedic aproximativ 7-14 zile pe care le voi petrece Timișoara (august), urmată de procesul de transcriere a interviurilor, filtrarea informațiilor, verificarea acestora, realizarea unei structuri, redactarea articolului, editare (septembrie). Din documentarea realizată, va rezulta un reportaj scris în stilul jurnalismului narativ (folosit de DoR/ New Yorker/New York Times) care folosește scene complexe, descrieri clare și care prezintă fie o acțiune ce se desfășoară în timp sau un personaj care se confruntă cu un impas.

Anca Vancu este editor coordonator la revista Films in Frame. A lucrat o perioadă în comunicare și zece ani în presă, la Adevărul și la DoR, care au fost cele mai importante experiențe în formarea ei ca reporter. Primii șapte ani de jurnalism i-a lucrat la Adevărul. Deși la început i se părea o corvoadă să dea un telefon către o instituție, a învățat că lucrurile se leagă atunci când știi să asculți. A scris știri, a mers pe teren, a moderat emisiuni live, a făcut numeroase interviuri, cu oameni apreciați din sfera culturală, dar și cu oameni simpli care au o poveste de împărtășit.

La DoR, a învățat cum pot spune povești într-un stil narativ, scrise cu empatie, care să inspire și poate chiar să schimbe lumea în mai bine. Dar DoR a fost mai mult decât o revistă – pe lângă subiectele pe documentate, a organizat evenimente, a pus umărul la formarea unui newsletter și a văzut munca din spatele uneia dintre cele mai importante conferințe care adună scriitori și jurnaliști renumiți din toată lumea, The Power of Storytelling. Subiectele despre care scrie au variat mereu și s-au conturat în povești mai mici sau mai mari despre oameni, comunități, animale, lumea satului, cinema, poezie etc. Îi place să documenteze lucruri care o pasionează și o fac curioasă, despre care crede că ar putea să-i intereseze și pe alții. Le scrie pentru că o ajută să înțeleagă și să simtă mai bine lumea asta mare și complicată. Timpul liber și-l dedică sportului, prietenilor și motanului ei, nea Caisă.


Distribuie
Este utilă această pagină?