Analiza competențelor de monitorizare și evaluare a rezultatelor și impactului proiectelor
Stimați parteneri ai Programului Cultural TM2023,
Pentru a putea colecta și interpreta într-un mod coerent și structurat datele primite de la dvs cu privire la indicatorii specifici proiectelor, alături de cei generali ai Programului, credem este nevoie să creștem capacitatea organizațiilor dvs de a realiza aceste procese interne de monitorizare și evaluare. Pentru asta, vrem să înțelegem mai bine cum vă percepeți dvs competențele și capacitatea de a monitoriza și evalua realizarea activităților, rezultatelor, efectelor și obiectivelor proiectelor și vă cerem părerea cu privire la aspectele neclare din cererea de finanțare sau comunicarea Centrului de Proiecte cu privire la monitorizare și evaluare, care considerați că au nevoie de îmbunătățire.
Ne dorim să știm care sunt nevoile organizațiilor dvs, pentru a veni apoi cu idei, posibile soluții și instrumente de sprijin. De asemenea, dorim să punem în valoare acele lucruri pe care considerați că le realizați bine în ce privește monitorizarea sau evaluarea rezultatelor, activităților și obiectivelor, iar pentru asta vă invităm să ne spuneți care sunt zonele unde considerați că experiența și competențele pe care le aveți pot fi de folos și altora.
Vă invităm să completați următorul chestionar până cel târziu sâmbătă, 3 septembrie. Vă mulțumim și vă stăm la dispoziție pentru alte detalii la adresa raluca.iacob@centruldeproiecte.ro.