Centrul de Proiecte
Timișoara

Maria Salomia

Proiecționistă

Maria este editoare video și de film. A studiat montaj și sunet la UNATC „I. L. Caragiale” București și a lucrat în film, publicitate și în cadrul a diverse proiecte interdisciplinare. În 2019, a făcut parte din juriul secțiunii independente a Festivalului de Film de la Veneția, Giornate degli Autori, iar din 2020 asistă Giornate în calitate de pre-selecționeră. Timp de trei ani, a contribuit la organizarea Festivalului Filmului Francez, organizat de Institutul Francez din București.
Se simte cel mai bine între oameni, crede în munca colaborativă și caută valoarea socială în proiectele pe care le face. Consideră că cinemaul poate fi o forță de schimbare socială.


Rol
  • Asigură buna desfășurare din punct de vedere tehnic și logistic a evenimentelor care au loc în spațiile administrate: folosirea scenelor și echipamentelor disponibile, din domeniile culturale (cinema, teatru, concerte, etc), de divertisment, educative, comunitare și alte activități de interes local;
  • Asigură proiecția filmelor de pe orice suport în cadrul programului cinematografic, respectând standardele optime de confort ale spectatorilor (nivelul sunetului, dimensiune subtitrare, reglarea temperaturii din sală, etc);
  • Asigură operarea aparaturii de sunet și lumini cel puțin la un nivel de bază, pentru evenimentele cu un grad de complexitate redus, și participă la designul de sunet și lumini pentru evenimentele mai complexe care necesită prezența mai multor tehnicieni;
  • Asigură solicitarea, recepționarea, testarea și folosirea corectă a tuturor materialelor destinate proiecțiilor și evenimentelor (filme, imagini, fișiere de sunet, etc), în contact direct cu organizatorii evenimentelor și distribuitorii de film, cu suficient timp în avans, pentru a garanta desfășurarea optimă a acestora;
  • Asigură sau participă la organizarea transmisiunilor live pe ecranul cinematografului prin programe de teleconferință, în cadrul conferințelor sau sesiunilor de întrebări și răspunsuri, în funcție de nevoi;
  • Acordă, la cerere, sprijin și asistență pe domeniul tehnic pentru partenerii care desfășoară spectacole sau alte activități în incinta spațiilor administrate;
  • Participă la operații de montare și demontare a elementelor ce țin de evenimentele și spectacolele desfășurate în spațiile administrate, în conformitate cu cerințele de scenografie, design, regizorale etc și cu condițiile negociate contractual cu organizatorii evenimentelor;
  • Asigură întreținerea minimă și exploatarea corectă a tuturor instalațiilor și echipamentelor din dotare;
  • Pe durata evenimentelor, nu părăsește incinta cinematografului și intervine ori de câte ori este nevoie din cabina tehnică;
  • Asigură, în conformitate cu prevederile legale, păstrarea, integritatea, protejarea și valorificarea patrimoniului public aflat în administrare, precum și utilizarea eficientă a acestuia;

Este utilă această pagină?