Centrul de Proiecte
Timișoara

Daniela Rațiu

Inspector specialitate IA

Daniela Rațiu este licențiată în Jurnalism și Drept. Are o experiență de 20 de ani în jurnalism. A urmat un Master de Foto-Video la Facultatea de Artă și Design a UVT. Este scriitoare și membră a PEN România și a Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Timișoara. A publicat o serie de volume la edituri de prestigiu din România. A realizat o serie de eseuri vizuale despre scriitori români. Este membră a Societății Timișoara. A fost membră a Ariergarda, asociația culturală fondată de Daniel Vighi, Viorel Marineasa și Lucian P. Petrescu.


Rol
  • Contribuie la compilarea și redactarea textelor de prezentare a filmelor sau spectacolelor care stau la baza programului săptămânal al cinematografelor administrate și animate de Centrul de Proiecte, pe baza informațiilor de la distribuitorii de film sau de la organizatorii evenimentelor;
  • Contribuie la redactarea și/sau editarea altor texte legate de activitatea Centrului de Proiecte, în special în relație cu spațiile administrate de acesta, în funcție de nevoi;
  • Contribuie, în colaborare cu compartimentul Comunicare și Relații Publice, la diseminarea cât mai largă și vizibilă a programului spațiilor și la actualizarea platformelor de informare a publicului participant;
  • Contribuie la evaluarea evenimentelor candidate pentru a se desfășura în unul dintre spațiile administrate de Centrul de Proiecte și/sau la monitorizarea acestora;
  • Participă la organizarea evenimentelor și se deplasează în spațiile gestionate de Centrul de Proiecte, cu precădere în cinematografe, pentru asigurarea suportului logistic în desfășurarea lor, în mod ocazional, la cererea superiorului direct;
  • Contribuie la realizarea diverselor sarcini administrative (corespondență, răspunsuri la solicitări, raportare, actualizare calendar, organizare) sau de promovare a activității spațiilor gestionate de Centrul de Proiecte, în funcție de nevoi;
  • Întocmește referate, informări, rapoarte, analize și sinteze de specialitate, precum şi alte materiale necesare activităţii desfăşurate privind programul Timișoara 2023 și moștenirea acestuia;
  • Contribuie la implementarea unui sistem de promovare integrată inteligentă a ofertei culturale a orașului, ofertei patrimoniului istoric și a ofertei turistice a orașului în relație cu programul Timișoara 2023, în corelare cu celelalte strategii și platforme digitale ale orașului;
  • Întocmește documentațiile pentru demararea procedurilor de achiziție publică specifice activității.
  • În funcție de nevoile specifice ale serviciului, îndeplinește şi alte sarcini și responsabilități, la solicitarea superiorului ierarhic.

Este utilă această pagină?