Centrul de Proiecte
Timișoara

Inspector de specialitate resurse umane

Rezultate finale

Condiții specifice pentru ocuparea postului

  • Studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă, în domeniile: științe sociale, sociologie, psihologie;
  • Minimum 4 ani experiență în domeniile corespunzătoare condițiilor specifice pentru ocuparea postului.

Ce trebuie să conțină dosarul de concurs

  • Cererea de înscriere și Declarația de consimțământ
  • Copia actului de identitate;
  • Copiile diplomelor de studii și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări;
  • Copia carnetului de muncă și/sau, după caz, o adeverinţă care să ateste vechimea în muncă și, după caz, în specialitatea studiilor necesare ocupării funcției;
  • Cazierul judiciar;
  • Adeverinţă care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate;
  • Curriculum vitae.

Cererea de înscriere și Declarația de consimțământ
Descarcă
Atenție
Copiile documentelor din dosarul de concurs se prezintă în copii legalizate sau însoțite de documentele originale, care se certifică pentru conformitatea cu originalul de către secretarul comisiei de concurs.

Calendar

27 august
Publicarea anunțului de concurs pentru ocuparea posturilor vacante
Anunțul se publică în Monitorul Oficial al României – Partea a III-a, într-un cotidian de largă circulație, la sediul instituției, pe pagina de internet beta.primariatm.ro/centrul-de-proiecte, precum și în alte medii online.
27 august – 10 septembrie
Depunerea dosarelor de concurs
Dosarele se depun fizic, la sediul Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara - str. Vasile Alecsandri, nr. 1, SAD 7, în intervalul orar 10.00-16.00, persoană contact: Robert Fulda – secretar comisie concurs, tel. 0755822542.
13 septembrie
Comunicarea rezultatelor selecției de dosare
Rezultatele selectării dosarelor de înscriere se afișează de către secretarul comisiei de concurs, cu mențiunea „admis” sau „respins”, însoțită, după caz, de motivul respingerii, la sediul instituției, precum și pe pagina de internet beta.primariatm.ro/centrul-de-proiecte.
14 septembrie
Depunerea contestațiilor cu privire la rezultatele selecției de dosare
Candidații nemulțumiți pot depune contestații în termen de cel mult o zi de la data afișării rezultatelor. Contestațiile se depun în scris, la sediul Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara - str. Vasile Alecsandri, nr. 1, SAD 7 sau pe adresa de e-mail centruldeproiecte@primariatm.ro.
15 septembrie
Comunicarea rezultatelor la contestațiile cu privire la selecția de dosare
Afișare la sediul instituției, precum și pe pagina de internet beta.primariatm.ro/centrul-de-proiecte.
20 septembrie
Proba scrisă
Proba scrisă constă în redactarea unei lucrări și/sau în rezolvarea unor teste-grilă. Subiectele pentru proba scrisă se stabilesc pe baza bibliografiei. Proba scrisă are loc la sediul Primăriei Municipiului Timișoara – bd. C.D.Loga, nr. 1, începând cu ora 11:00, persoană contact: Robert Fulda – secretar comisie concurs, tel. 0755822542.
21 septembrie
Comunicarea rezultatelor la proba scrisă
Afișare la sediul instituției, precum și pe pagina de internet beta.primariatm.ro/centrul-de-proiecte.
22 septembrie
Depunerea contestațiilor cu privire la rezultatele probei scrise
Candidații nemulțumiți pot depune contestații în termen de cel mult o zi lucrătoare de la data afișării rezultatelor probei scrise. Contestațiile se depun în scris, la sediul Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara – str. Vasile Alecsandri, nr. 1, SAD 7 sau pe adresa de e-mail centruldeproiecte@primariatm.ro.
23 septembrie
Comunicarea rezultatelor la contestațiile cu privire la proba scrisă
Afișare la sediul instituției, precum și pe pagina de internet beta.primariatm.ro/centrul-de-proiecte.
24 septembrie
Interviu
În cadrul interviului se testează abilitățile, aptitudinile și motivația candidaților. Proba interviului poate fi susținută doar de către acei candidați declarați admiși la proba scrisă. Interviul are loc la sediul Primăriei Municipiului Timișoara – bd. C.D.Loga, nr. 1, în intervalul orar 09:00-14:00, persoană contact: Robert Fulda – secretar comisie concurs, tel. 0755822542.
27 septembrie
Comunicarea rezultatelor etapei de interviu
Afișare la sediul instituției, precum și pe pagina de internet beta.primariatm.ro/centrul-de-proiecte.
28 septembrie
Depunerea contestațiilor cu privire la rezultatele etapei de interviu
Candidații nemulțumiți pot depune contestații în termen de cel mult o zi de la data afișării rezultatelor probei de interviu. Contestațiile se depun în scris, la sediul Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara - str. Vasile Alecsandri, nr. 1, SAD 7 sau pe adresa de e-mail centruldeproiecte@primariatm.ro.
29 septembrie
Comunicarea rezultatelor finale
Afișare la sediul instituției, precum și pe pagina de internet beta.primariatm.ro/centrul-de-proiecte.

Condiții generale

  • Cetățenie română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
  • Cunoașterea limbii române, scris și vorbit;
  • Vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
  • Capacitate deplină de exercițiu;
  • Stare de sănătate corespunzătoare postului, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
  • Îndeplinirea condițiilor de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
  • Fără condamnări definitive pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar atrage incompatibilitatea cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

Bibliografie

  1. Anexa 1 (Regulamentul de organizare și funcționare al Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara) la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 84/16.03.2021 și, Anexa 1 (Statul de funcții) și Anexa 2 (Nivelul salarizare) la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 299/27.07.2021;
  2. Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare:
    ● Partea I - Dispoziții generale (art.1-13);
    ● Partea a III-a - Administrație publică locală (art.75-248);
    ● Partea a VI-a - Statutul funcţionarilor publici, prevederi aplicabile personalului
    contractual din administraţia publică şi evidenţa personalului plătit din fonduri publice,
    ○ Titlul I - Dispozitii generale, (art.365-368),
    ○ Titlul III - Personalul contractual din autoritățilee si instituțiile publice,
    (art.538-562 coroborate cu prevederile art. 430, 432-434, 437-441, 443-449, 458
    şi art. 506 alin. (1)-(9), 490,491);
    ● Partea a VII-a - Răspunderea administrativă (art.563-579);
    ● Partea a VIII-a - Servicii Publice (art.580-596).
  3. Legea 53/2003 privind Codul Muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  4. Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare;
  5. Hotărârea Guvernului nr. 714/2018 privind drepturile şi obligaţiile personalului autorităţilor şi instituţiilor publice pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, precum şi în cazul deplasării în interesul serviciului;
  6. Hotărârea Guvernului nr. 518/1995 privind unele drepturi şi obligaţii ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar;
  7. Hotărârea nr. 286/2011 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice;
  8. Hotărârea nr. 905/2017 privind registrul general de evidenţă a salariaţilor;
  9. O.U.G nr. 36/2021 privind utilizarea semnăturii electronice avansate sau semnăturii electronice calificate, însoţite de marca temporală electronică sau marca temporală electronică calificată şi sigiliul electronic calificat al angajatorului în domeniul relaţiilor de muncă, şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative;
  10. Legea nr.81/2018 privind reglementarea activității de telemuncă;
  11. Legea nr. 319/2006 a securității și sănătății în muncă;
  12. Ordinul nr.64/2003 privind aprobarea modelului-cadru al contractului individual de muncă, cu completările și modificările ulterioare;
  13. Legea nr.62/2011 a dialogului social;
  14. Hotărârea nr. 1021/2004 pentru aprobarea modelului comun european de curriculum vitae;
  15. O.U.G. nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, cu modificările și completările ulterioare;
  16. O.U.G. nr. 96/2003 privind protecția maternității la locul de muncă, cu normele de aplicare, cu modificările şi completările ulterioare;
  17. O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, cu modificările şi completările ulterioare;
  18. O.U.G. nr.111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, cu modificările şi completările ulterioare;
  19. Codul Fiscal - partea de contribuții și impozit pe venit (CAS art.138-146, CASS art. 155-168, Contribuția asiguratorie de muncă - 220^1-5 etc.);
  20. Regulamentul de Organizare si Functionare al A.N.M.C.S.

Salarizare

Salarizarea este stabilită conform prevederilor art. 11 din Legea 153/2017, respectiv conform Anexei 2 – Nivel salarii la Hotărârea de Consiliu Local nr. 299/2021.

Citește și:


Ai nevoie de îndrumare?

Sună la +40787.287.100 sau scrie-i Adrianei:


Adriana Cuteanu
Resurse umane
adriana.cuteanu@centruldeproiecte.ro
Este utilă această pagină?