Centrul de Proiecte
Timișoara
Timișoara 2023
28 septembrie 2022

Am fost la Veszprém…

Un guest post de Vlad Tăușance
Echipele Veszprém, Elefsina și Timișoara

și a durat ceva până ne-am pus în ordine bagajele. Atât cele din genți, cât și cele din minte. Pentru că s-au adunat destule în cele cinci zile de muncă. Timișoara a fost, alături de Veszprém, gazdă a întâlnirii anuale a familiei Capitalelor Europene a Culturii.

Sună pretențios, dar nu a fost. Pentru că de la norvegienii din Bodø (2024) la vecinii din Novi Sad (2022), de la Kaunas (2022) la Nova Gorica (2025), toată lumea vorbește aceeași limbă, împarte provocări, temeri și satisfacții similare. Ca la orice întâlnire de familie, ne-am bucurat pentru noi veniți, ne-am plâns și consolat reciproc, am comentat prețurile la utilități și ne-am arătat poze cu odraslele (a se citi proiectele finanțate).

Timișoara a pus la lucru, în peste zece întâlniri de planificare, o echipă formată din Ovidiu Megan, directorul Asociației Timișoara 2023, Dan Diaconu, consilier în cadrul Consiliului Județean Timiș, Alexandra Rigler, directoarea Centrului de Proiecte, Ramona Laczko, coordonatoarea proiectului Timișoara 2023 și subsemnatul – Vlad Tăușance, responsabil cu marketingul și comunicarea în echipa curatorială Timișoara 2023.


Vlad Tăușance

și a fost util. În primul rând pentru că am trage de limbă seniori precum Wrocław (2016), Maribor (2012) sau Essen (2010), în legătură cu subiecte spinoase și, din păcate, universal-birocratice: resursele umane, procesul de monitorizare, finanțările publice, lucrările de infrastructură. În al doilea rând pentru că am pus Europa la cale alături de colegii noștri de an din Elefsina și Veszprém și am decis, printre altele: să avem o comunicare internațională cât mai bine sincronizată (și, automat, mai puțin costisitoare), să punem la comun recomandări de jurnaliști, influenceri și furnizori.

Cu vecinii de la Veszprém, care ne vor călca pragul din ce în ce mai des, începând cu acest weekend, vom face tot posibilul să trecem granița în ambele sensuri cu proiecte culturale punctuale, dar și cu produse gastronomice și rezidențe culturale. Am trecut pe curat calendarul evenimentelor europene cu impact internațional, de la deschideri oficiale la predarea ștafetei. Ne-am prezentat programul cultural, am făcut liste lungi de viitoare colaborări și am găzduit un atelier de lucru la obiect și pe subiectul comunicării și marketingului.


Ramona Laczko (dreapta)

și merită să mergeți și voi.  La doar 4 ore jumătate de Timișoara, Veszprém, un oraș cochet de aproape 60.000 de locuitori, vă deschide intrarea către secretele Balatonului. De altfel, anul viitor, titlul de Capitală Europeană a Culturii îl va împărți cu alte peste 100 de localități din zonă, într-un mix de evenimente și programe, de gastronomie și arte performative, care îndeamnă la explorare și la planuri de vacanță.

Va fi Veszprém o capitală atipică? Cu siguranță. Și este foarte bine că va fi așa. Pentru că va completa de minune atât abordarea Timișoarei, cât și pe cea a Elefsinei – de la munca alături de comunitățile mai mari sau mai mici, la preocuparea pentru temele mari ale momentului. Pariul lor și pariul nostru este că vă veți simți mult mai acasă în toate cele trei orașe începând cu anul viitor. Până atunci, ne întoarcem la treabă.


Veszprem
Distribuie

Contact Presă

Anderka-Maria Iancea
Comunicare și relații publice
comunicare@centruldeproiecte.ro
+40711.931.123
Este utilă această pagină?