
Ce este culoarea, forma sau perspectiva atunci când nu ai văzut niciodată? Și, mai ales, ce pierdem atunci când privim orbirea doar ca pe un minus care trebuie compensat? Proiectul Plus Minus pornește de la întrebarea dacă ceea ce considerăm, în mod obișnuit, un minus perceptiv nu ascunde, de fapt, un plus conceptual, simbolic și experiențial capabil să îmbogățească însăși înțelegerea noastră asupra vizualului. Proiectul propune o cercetare artistică interdisciplinară realizată împreună cu minimum șase persoane nevăzătoare din naștere din Timișoara și cu cercetătoare din Laboratorul de Memorie și Limbaj al Centro de Investigación Mente, Cerebro y Comportamiento (CIMCYC) din Granada. Împreună cu acestea, Emilia Păunescu va explora posibilitatea dezvoltării unui limbaj capabil să extindă ceea ce înțelegem astăzi prin experiență vizuală, pornind de la modurile diferite în care percepem, organizăm și dăm sens elementelor fundamentale ale limbajului vizual.
Cercetările laboratorului privind mecanismele prin care limbajele sunt dobândite, selectate și negociate oferă un cadru fertil pentru această explorare. În proiect, limbajul este abordat asemenea unui sistem aflat în curs de apariție, al cărui vocabular, sintaxă și posibilități expresive nu sunt predefinite, ci se conturează progresiv prin procesul de co-creație. Fundamentul conceptual al cercetării reunește perspective din neuroștiință, filosofia percepției și studii asupra dizabilității. Cercetările despre neuroplasticitatea cross modală arată că, în cazul persoanelor nevăzătoare, ariile cerebrale asociate în mod obișnuit vederii sunt reorganizate și implicate în procesarea tactilă, auditivă și spațială, nu ca o simplă compensare, ci ca o extindere a strategiilor perceptive.
În acord cu perspectiva fenomenologică a lui Maurice Merleau-Ponty și cu teoriile contemporane ale cogniției întrupate și extinse, dezvoltate de autori precum Anil Seth, percepția este înțeleasă ca un proces activ prin care corpul, mediul și relațiile participă împreună la construirea experienței. Din această perspectivă, fiecare configurație senzorială generează nu doar o altă experiență perceptivă, ci și alte moduri de organizare a lumii, de construire a sensului și de producere a cunoașterii. Emilia Păunescu nu este interesată să găsească un echivalent tactil al culorii sau o traducere a formei într-un alt registru senzorial. Ea este interesată de felul în care aceste concepte există deja în experiența persoanelor nevăzătoare și ce se întâmplă atunci când această experiență intră într-un dialog real cu a mea. Emilia Păunescu crede că tocmai aici apare posibilitatea unei forme de expresie care nu aparține integral niciunuia dintre noi, ci se construiește între lumi perceptive și conceptuale diferite. Participanții nu sunt beneficiarii proiectului, ci co-autori ai cercetării, iar diferențele dintre noi reprezintă materia primă a creației.
Emilia Păunescu creează contexte în care oamenii pot experimenta alte moduri de a percepe, de a gândi și de a construi sens. Practica sa artistică se dezvoltă la intersecția dintre arta contemporană, cercetarea în neuro-știință, psihologie și științele sociale. Pornind de la formarea sa în comunicare, lucrează cu sisteme de semnificație și investighează felul în care acestea modelează experiența realității. Proiectele sale reunesc perspective din semiotică, comunicare multi-modală, procesare predictivă și teoria creierului extins, transpuse în instalații imersive care combină
imaginea, sunetul, tactilul, mișcarea, poezia, arhitectura și tehnologiile interactive pentru a forma condiții propice pentru transformare și dezvoltare. Emilia Păunescu își desfășoară activitatea în principal în cadrul organizației pe care a fondat-o și o coordonează, Prezent Continuu (prezentcontinuu.com). De-a lungul timpului, a colaborat cu peste 100 de artiști și cercetători din mai mult de 15 țări în proiecte de cercetare artistică, educație și artă angajată social și este activă ca speaker și facilitator în inițiative dedicate dialogului dintre artă și știință.