Centrul de Proiecte
Timișoara
AtelierExpoziție

Adâncul care înalță

6–11 noiembrie 2026

Vernisaj | 6 noiembrie | orele 18:00-22:00

Atelier de ilustrație în volum | 7 noiembrie | orele 13:00-17:00

Program expoziție
7-8 noiembrie | orele 12:00 -18:00
9 -11 noiembrie | orele 13:00-18:00

 

Proiectul expoziției Adâncul care înalță este o poveste alegorică scrisă de Andreea Negru și ilustrată de Natalia Păun, despre drumul înapoi către părțile din noi pe care le-am lăsat cândva în urmă. Cu acest proiect, Natalia Păun a obținut o Bursă de Creație Energie. Pentru personajul din povestea expoziției propusă de Natalia Păun, căutarea a început înăuntru, acolo unde cineva o aștepta de mult. E o poveste pentru adulții care au uitat de copilul care au fost și pentru copiii care nu vor să uite. Alături de ilustrații este expusă și macheta cărții.

Atelierul de ilustrație pentru adulți este deschis, indiferent de experiența în desen. Fiecare participant va putea să își construiască propria lume într-o cutie de carton, din hârtie desenată, decupată și așezată în straturi, pornind de la trei elemente: o casă, un pom și un om. Spre final, Andreea Negru va propune o discuție de grup care pornește de la testul Casă-Copac-Persoană al lui John Buck, ca punct de plecare pentru o lectură personală a propriei lucrări. Nu va fi o evaluare psihologică și nu va înlocui o consultație de specialitate, iar participarea la discuție e opțională.

Natalia Păun este ilustratoare, locuiește în Timișoara. A absolvit programul de licență Grafică din cadrul Facultății de Arte și Design a Universității de Vest din Timișoara, și urmează un masterat în Comunicare Publicitară în Media Digitală la aceeași universitate. Practica sa artistică este centrată pe ilustrația de carte și pe construirea unor universuri vizuale cu dimensiune narativă. Natalia Păun este interesată de felul în care imaginile pot transmite stări, amintiri și povești prin personaje, prin spațiu și prin detaliu. Lucrează atât digital, cât și cu tehnici tradiționale, explorând relația dintre desen, textură și compoziție. Lucrarea sa de licență a fost o carte ilustrată integral, prezentată în expoziția absolvenților Kickstart ISHO, în 2025. A participat la expoziții colective în România și în străinătate, printre care expoziții din sezonul de grafică la MNArt (2025), Exploring Spatiality: Structure and Motion, la Universitatea Maghiară de Arte Frumoase din Budapesta (2025), For the Sake of Art, ASPS Sibiu (2024), Bienala Internațională de Gravură Contemporană „Iosif Iser" (2023), Fabricultura, Periferia (2023) și MHR Creative Contest, Mental Health for Romania (2022). 

 


Program

Arhivă program

Vernisaj
6 noiembrie 2026
,
18:00

Adâncul care înalță

Galeria 5
Mai multe detalii
Atelier
7 noiembrie 2026
,
13:00

Atelier de diorame din hârtie

Galeria 5
#SpațiiPentruComunitate
Mai multe detalii
Este utilă această pagină?