
Open call pentru artiști | 1 septembrie – 20 octombrie
Vernisaj | 20 noiembrie | orele 18:00-21:00
Expoziție | 20-27 noiembrie | orele 17:00-21:00
Expoziția Catharsis cuprinde trei etape principale, desfășurate în perioada septembrie-noiembrie 2026. Prima etapă constă într-un Open Call dedicat artiștilor locali (1 septembrie - 20 octombrie 2026), prin intermediul căruia aceștia vor fi invitați să înscrie lucrări vizuale însoțite de texte personale despre povestea lucrării și emoțiile procesate prin actul artistic. Redactarea textelor poate fi realizată cu sprijinul unui psiholog. A doua etapă va consta în vernisajul expoziției care va marca debutul expoziției și include o discuție moderată de un psiholog care va aborda tematica expoziției și relația dintre artă și procesul de exprimare personală. Expoziția este accesibilă publicului de toate vârstele și beneficiază de prezența unui mediator cultural cu studii în psihologie, care va facilita interacțiunea publicului cu lucrările și temele emoționale abordate de artiști.
Open Call dedicat artiștilor locali, fiind vizate lucrări vizuale, alături de un text compus de artist (sau, dacă este nevoie, cu ajutorul unui psiholog), conținând povestea lucrării și emoțiile procesate cu ajutorul actului artistic.
Pentru detalii și înscrieri, click aici.
Asociația Echilibrat este o asociație de sănătate mintală, formată din psihologi și pasionați de psihologie din Timișoara, uniți de dorința de a aduce psihologia mai aproape de comunitate, într-un mod accesibil și conectat la spațiul cultural contemporan. Asociația își propune să construiască spații sigure de dialog, reflecție și conectare, în care oamenii să poată explora emoțiile și experiențele lor fără stigmatizare. Prin Echilibrat, echipa își dorește să creeze un punct de întâlnire între psihologie, artă și cultură - un spațiu interdisciplinar în care conversațiile despre vulnerabilitate, traumă, vindecare și reziliență devin mai accesibile și mai aproape de viața de zi cu zi. Echipa a dat viață acestei viziuni prin punți între creatori și public: au organizat seri de artist talks alături de poeți contemporani din scena locală, unde dialogul a fost ghidat de psiholog, transformând lectura în introspecție. De asemenea, ecranul de cinema a devenit spațiu de reflecție printr-o proiecție de film urmată de o dezbatere, în care psihoterapeutul invitat i-a ajutat pe participanți să descifreze resorturile interioare. Asociația Echilibrat își propune să rămână un spațiu de întâlnire între cultură și psihologie.
