Pot aplica persoane fizice cu vârsta de minimum 18 ani, române sau străine, care activează în sectorul cultural și îndeplinesc condițiile de eligibilitate prevăzute în Ghidul solicitantului.
Pentru mobilitățile outbound, solicitantul trebuie să își desfășoare activitatea profesională în Timișoara. Pentru mobilitățile inbound, organizația-gazdă care acceptă mobilitatea trebuie să își desfășoare activitatea în Timișoara.
Da. Faptul că persoana fizică este angajat, membru, asociat sau proprietar al unei organizații sau societăți care beneficiază de finanțări nerambursabile din partea Centrului de Proiecte nu împiedică, prin el însuși, persoana fizică să depună o aplicație în nume propriu în cadrul programului Mobilități.
În cadrul acestui program, solicitantul este persoana fizică, iar eligibilitatea și evaluarea aplicației se realizează în raport cu aceasta.
Se aplică însă toate celelalte condiții de eligibilitate și regulile privind cumulul finanțărilor și evitarea dublei finanțări a aceleași cheltuieli.
Nu. În cadrul programului Mobilități, fiecare solicitant poate depune o singură aplicație. În cazul în care un aplicant a fost respins sau a obținut sub 70 de puncte la evaluarea de conținut, acesta nu mai poate depune o nouă aplicație chiar dacă presupune o nouă mobilitate.
Da. Aplicațiile se depun individual. În descrierea aplicației poate fi menționată și argumentată participarea în cadrul unui grup sau al aceluiași proiect.
Evaluarea se realizează individual, astfel încât unele aplicații pot fi aprobate, iar altele nu, în funcție de punctajul obținut și de decizia comisiei de evaluare și selecție.
Programul poate finanța, printre altele:
Mobilitatea trebuie să aibă un scop profesional și un interval de timp clare și să fie susținută de acordul/confirmarea organizatorului sau a organizației gazdă.
Da. Confirmarea nominală prin e-mail a înregistrării sau participării, fie contra cost, fie gratuit, la un eveniment de tip conferință, program formare, târg etc., este suficientă pentru a fi considerată acord de participare.
Da. Participarea la mai multe evenimente este posibilă dacă acestea fac parte dintr-un proiect unitar de mobilitate, iar solicitantul poate justifica legătura dintre activități. În descrierea aplicației poate fi menționată și argumentată participarea la același proiect sau în cadrul aceluiași grup.
În cazul în care evenimentele se desfășoară în locații diferite, solicitantul trebuie să prezinte acordurile/confirmările corespunzătoare din partea organizațiilor-gazdă sau a organizatorilor.
Perioada mobilității trebuie să fie clară și coerentă în toate documentele aferente aplicației: cererea de finanțare, buget, acordul/confirmarea organizației gazdă sau a organizatorului și, ulterior, documentele de transport.
Este important să verificați inclusiv concordanța dintre perioada generală a mobilității și numărul de zile pentru care sunt solicitate cheltuieli de masă/diurnă și numărul de nopți pentru care este solicitată cazarea.
De exemplu, o perioadă de 10 zile nu înseamnă automat 10 nopți de cazare. Dacă nu este necesară cazarea și/sau masa/diurna pentru întreaga perioadă a mobilității, în buget trebuie indicat numărul efectiv de zile/nopți pentru care sunt solicitate aceste cheltuieli, iar diferența trebuie să poată fi justificată în raport cu desfășurarea mobilității.
Deși cazarea și masa/diurna sunt acordate în regim forfetar, perioada exactă pentru care acestea se acordă trebuie să reiasă din documentele de transport, luându-se în considerare data și ora plecării și data și ora întoarcerii.
Documentele care însoțesc aplicația trebuie să prezinte informații coerente și să permită verificarea clară a mobilității propuse.
În cazul în care există neconcordanțe între documente, autoritatea finanțatoare poate solicita clarificări și/sau informații suplimentare.
Solicitantul are obligația de a transmite clarificările solicitate în termen de 3 zile lucrătoare de la primirea solicitării. Regula se aplică atât în etapa de verificare a condițiilor de participare, cât și în etapa de evaluare și selecție.
De reținut: verificați cu atenție toate datele înainte de transmiterea aplicației.
Solicitanții persoane fizice care nu au rezidență fiscală în România trebuie să prezinte un document similar certificatului de atestare fiscală din România, emis conform legislației din țara lor de rezidență fiscală, care să ateste situația privind plata taxelor și impozitelor.
În cazul în care documentul nu este redactat în limba română sau engleză, acesta trebuie transmis împreună cu traducerea conform cerințelor autorității finanțatoare.
De reținut: verificați din timp procedura de obținere a documentului fiscal din țara de rezidență.
Programul are aplicare continuă, începând 3 iulie 2026, până la 27 octombrie 2026, sau până la epuizarea bugetului, dacă aceasta intervine anterior.
Atentie! Aplicațiile se depun cu cel puțin o lună și cel mult 3 luni înainte de începerea mobilității (ex. data primei deplasări).
Solicitantul trebuie să transmită clarificările și/sau informațiile suplimentare solicitate de autoritatea finanțatoare în termen de 3 zile lucrătoare de la primirea solicitării.
Termenul se aplică atât în etapa de verificare a condițiilor de participare, cât și în etapa de evaluare și selecție.
De reținut: este important să urmăriți adresa de e-mail utilizată în aplicație pe toată durata procesului de verificare și evaluare.
Bugetul trebuie completat integral, în toate câmpurile solicitate, și trebuie să fie coerent cu informațiile din cererea de finanțare și cu documentele aferente mobilității.
Înainte de transmiterea aplicației, verificați cel puțin:
Toate calculele trebuie verificate înainte de transmiterea aplicației.
Pentru cazare și masă/diurnă trebuie indicat numărul efectiv de zile/nopți pentru care sunt solicitate aceste cheltuieli. Dacă acestea nu acoperă întreaga perioadă a mobilității, diferența trebuie explicată și să poată fi justificată în raport cu desfășurarea efectivă a mobilității.
Valoarea maximă a finanțării nerambursabile este:
Pentru mobilitățile desfășurate în România:
Exemplu pentru 3 zile și 2 nopți:
Pentru mobilitățile internaționale, cazarea și diurna se calculează în funcție de plafoanele stabilite pentru țara de destinație.
Aceste cheltuieli sunt acordate în regim forfetar și nu necesită prezentarea facturilor sau bonurilor pentru cazare și masă/diurnă.
Cheltuielile de transport se estimează pe baza costurilor reale anticipate și pot include, după caz, bilete de avion, tren, autocar/autobuz și asigurarea de călătorie.
Exemplu:
La decontare este obligatorie prezentarea documentelor justificative.
Pentru deplasarea cu autoturismul propriu, închiriat sau împrumutat se utilizează consumul de 7,5 litri/100 km.
Exemplu pentru 600 km și un preț estimat de 9 lei/litru:
La decontare sunt necesare documentele justificative prevăzute în Ghid, inclusiv documentele privind carburantul, foaia de parcurs/ordinul de deplasare și dovada dreptului de utilizare a autoturismului.
Cofinanțarea minimă este de 1% din valoarea totală a bugetului mobilității, respectiv din finanțarea nerambursabilă solicitată plus cofinanțarea.
Exemplu pentru un buget total de 10.000 lei:
Cofinanțarea nu poate proveni din alte finanțări contractate cu Centrul de Proiecte.
Cheltuielile indirecte pot include, de exemplu, telefonie, materiale de birou, servicii de printare, taxe pentru bagaje suplimentare sau modificări de bilete și alte cheltuieli indirecte eligibile. Acestea se acordă forfetar, în limita a maximum 5% din valoarea finanțării nerambursabile solicitate. Exemplu: pentru o finanțare nerambursabilă de 10.000 lei: 10.000 × 5% = 500 lei.
Pentru aceste cheltuieli nu este necesară prezentarea documentelor justificative la etapa de decont. Pentru cheltuielile exprimate în euro se utilizează cursul InforEuro din luna depunerii aplicației. Exemplu: 5 nopți × 150 euro/noapte = 750 euro. La un curs InforEuro de 5,2418 lei/euro: 750 × 5,2418 = 3.931,35 lei.
Cursul utilizat în luna depunerii aplicației rămâne neschimbat pe durata proiectului, conform regulilor programului.
Nu. Cheltuielile efectuate înainte de semnarea contractului de finanțare sunt neeligibile și nu pot fi decontate.
În termen de maximum 14 zile calendaristice de la finalizarea mobilității, dar nu mai târziu de 27 noiembrie 2026, beneficiarul trebuie să transmită:
Raportarea se transmite conform Ghidului de raportare și decontare.