Centrul de Proiecte
Timișoara
Expoziție

Avis Banatica | Păsările Banatului

18–27 septembrie 2026

Expoziție | 18 septembrie – 2 octombrie 2026 | orele 14:00-20:00

 

Avis Banatica | Păsările Banatului este o expoziție despre păsările Banatului, comunitate și puterea artei de a conecta generații, un proiect al Hub-ului de Arte Voluntim. Proiectul va aduce în atenția publicului frumusețea și diversitatea avifaunei din Banat, prin intermediul picturii și al implicării comunitare. Un număr de 22 de artiști amatori și practicieni ai artei, voluntari ai comunității Voluntim, cu vârste cuprinse între 9 și 80 de ani, propun lucrări realizate în tehnica acrilic pe pânză. Participanții provin din medii sociale, profesionale și culturale diferite, însă împărtășesc aceeași dorință de a contribui activ la viața comunității și de a transforma experiența voluntariatului într-un spațiu de dialog, învățare și creație. Lucrările surprind specii reprezentative pentru fauna regiunii - de la eleganța egretei mici, a stârcului cenușiu și a lebedei, la rândunică, prigori sau pupăză, ori la prezența discretă a unor specii precum ciocănitoarea pestriță mică, presura sură, sticletele, pițigoiul, gaița, stăncuța sau ciuful de pădure. Alături de acestea, apar și specii familiare peisajului bănățean, precum fazanul, cucul, cioara de semănătură și eretele de stuf.

Organizatorii invită publicul să privească mai atent fauna cu care coexistăm și să redescopere bogăția naturală a unei regiuni adesea percepute exclusiv prin prisma patrimoniului său urban sau cultural. Avis Banatica | Păsările Banatului propune o schimbare de perspectivă, speciile care contribuie la identitatea ecologică a Banatului și care fac parte din peisajul nostru cotidian sunt în prim-plan. Proiectul are și o puternică dimensiune socială. Hub-ul de Arte Voluntim a fost creat în urmă cu doi ani, a dezvoltat proiecte care îmbină arta participativă, educația și implicarea civică. Caracterul inter-generațional reprezintă una dintre valorile sale fundamentale: copii, adolescenți, adulți și seniori lucrează împreună, învățând unii de la alții și construind relații bazate pe respect, colaborare și curiozitate. 

În cadrul proiectului, se vor desfășura și o serie de ateliere interactive, dedicate comunității. Organizate pe durata expoziției, acestea vor oferi copiilor, părinților și bunicilor ocazia de a explora împreună universul păsărilor din Banat, de a experimenta diferite tehnici artistice și de a descoperi importanța biodiversității locale într-un cadru accesibil și participativ. Intrarea este liberă. Expun: Ahmadi Patricia, Baciu Liliana, Brehuescu Cristiana, Cardoș Ana, Ciurescu Rebeca, Datcu Angela, Dulama Maia, Gaza Aruna-Iris, Gaza Sofie-Rose, Illes Adela, Magerușan Maria, Mihu Dana, Neagu Alexandra, Papară Neculai, Pop Ana Victoria, Popov Nada, Spulber Mirela, Toma Dorica, Voiculescu Călin, Vezure Ana și Zibarov Ana.


Program

Arhivă program

Este utilă această pagină?