Centrul de Proiecte
Timișoara

Q&A Timișoara - Obiectiv Cinema 2026

Anexa 5.2 se completează de către reprezentanții serviciului Cinematografe, nu de către solicitantul finanțării. Pentru a obține formularul trebuie să contactați în timp util echipa cinematografelor, la cinema@centruldeproiecte.ro, cu o descriere succintă a activităților din proiect și datele vizate. Lăsați și un număr de telefon pentru a fi contactați cât mai rapid.

Nu. Dacă în urma verificării îndeplinirii condițiilor de participare la selecție se constată că proiectul nu se încadrează la categoria vizată (proiecte mici/medii/mari) din prisma activităților propuse, proiectul va fi declarat neeligibil și nu se va putea solicita reîncadrarea la o categorie inferioară. Se recomandă să calibrați proiectul atent cu ajutorul grilei de la Art. 4.3. Condiții specifice în funcție de categoria proiectului, din Anunțul de lansare a programului de finanțare.

Da. Accesul participanților poate fi gratuit, la decizia organizatorilor, la anumite evenimente (de exemplu: dezbateri, ateliere de educație cinematografică, formări, expoziții, proiecții care se adresează unor categorii vulnerabile de public etc.), cu condiția ca organizatorii să achite, din surse complementare de finanțare, o contribuție financiară pentru cheltuielile de funcționare a spațiului și de utilizare a echipamentelor / personalului.

Conform Anunțului de lansare a programului de finanțare, „activitățile specifice adresate publicului beneficiar final al proiectului cultural și evenimentele cu public propuse prin proiect, în special proiecțiile de film, se vor derula în Timișoara, preponderent în cinematografele aflate în administrarea Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara: Cinema Victoria, Cinema Timiș, Cinema Studio și Cinema Johnny”.

De asemenea, pentru a putea participa la selecție, proiectul trebuie să îndeplinească un set de condiții specifice în funcție de categorie (mic/mediu/mare), prezentate la articolul 4.3 din Anunț. Condiția numărul 3 vizează numărul cinematografelor în care se va desfășura proiectul.

Cu toate acestea, pot exista activități și în alte spații, cu condiția să aibă o pondere minoritară în planul de activități al proiectului.

Nu. Conform Ghidului solicitantului (punctul 5.14), echipa de management este compusă strict din managerul/coordonatorul de proiect, asistentul de proiect și managerul financiar. Roluri precum responsabil PR, coordonator comunicare sau manager de producție fac parte din echipa extinsă a proiectului. Această distincție este esențială pentru alocarea corectă a bugetului dedicat strict echipei de management, limitat la 20% din totalul finanțării nerambursabile solicitate.

În conformitate cu prevederile Ordonanței de Guvern nr. 51/1998, Art. 4, alin. (4) există o interdicție explicită în acest sens: „Finanţările nerambursabile acordate nu pot fi folosite pentru acoperirea unor debite ale beneficiarilor sau pentru cheltuieli salariale ale persoanelor juridice de drept public beneficiare”. Prin urmare, deși instituția publică este eligibilă să acceseze finanțarea (conform Art. 2, alin. 4), fondurile obținute nu pot fi direcționate către plata salariilor personalului propriu, aceste cheltuieli fiind considerate neeligibile prin efectul legii. Aceste cheltuieli salariale, deși neeligibile pentru finanțarea nerambursabilă, pot fi acoperite din surse complementare de finanțare.

Recomandăm ca activitățile desfășurate de partener și care fac obiectul acordului de parteneriat să nu fie remunerate. Totuși, documentația nu interzice plata partenerilor pentru serviciile declarate în parteneriat sau pentru alte servicii.

Puteți depune o cerere de finanțare la Centrul de Proiecte pentru o componentă dintr-un program, cu respectarea regulilor privind evitarea dublei finanțări și raportarea surselor multiple.

Dacă cererea depusă la alt finanțator nu este soluționată încă, veți completa aceste sume în Bugetul de venituri și cheltuieli astfel:

  • În partea de venituri: linia „2.2.3. Excedentul rezultat din activitatea curentă a beneficiarului (surse proprii), contracte de sponsorizare și alte contracte încheiate cu persoane juridice de drept public ori privat, cu sau fără scop lucrativ”
  • În partea de cheltuieli: coloana I „Alte surse complementare”

După obținerea finanțării, veți actualiza Bugetul de venituri și cheltuieli mutând sumele astfel:

  • În partea de venituri: linia „2.1. Contracte de finanțare nerambursabilă a proiectului cultural cu alte autorități finanțatoare”
  • În partea de cheltuieli: coloana H „Contracte de finanțare a proiectului cultural cu alte autorități finanțatoare”

Dacă nu se obține finanțarea respectivă, trebuie să asigurați pe parcursul implementării proiectului un procent al surselor complementare cel puțin egal cu cel declarat la momentul depunerii.

De asemenea, în Cererea de finanțare depusă la Centrul de Proiecte trebuie menționate toate surse publice de finanțare pentru proiectul în cauză precizând cheltuielile eligibile cuprinse în contractele de finanțare nerambursabilă încheiate cu alte autorități finanțatoare și în cererile de finanțare depuse, dar nesoluționate încă.

Depunerea ofertelor de preț este obligatorie pentru a susține realismul și credibilitatea bugetului.

Sursele pot include:

  • Studii de piață realizate de aplicant
  • Oferte de preț de la furnizori
  • Estimări bazate pe proiecte similare anterioare
  • Prețuri practicate pe piață, dovedite prin capturi de ecran sau linkuri

Nu. Anul acesta beneficiarii programului Timișoara - Obiectiv Cinema nu mai sunt obligați să desfășoare activități în cadrul evenimentului Ziua Timișoarei | Timișoara City Celebration, indiferent de categoria de proiect.

Da, este posibil. Conform articolului 4.1. din Ghidul solicitantului, persoanele fizice autorizate (PFA) înființate și/sau care funcționează în condițiile legii străine sunt eligibile pentru participarea la procesul de evaluare și selecție. În acest sens, conform articolului 5.8 din Ghid, solicitanții persoane fizice sau juridice străine vor include în dosarul de finanțare echivalentul documentelor solicitate în Capitolul 6 (certificat de înregistrare fiscală, certificat de înregistrare de la Registrul Comerțului/Judecătorie, statut/act constitutiv, certificate de atestare fiscală), adaptate conform legislației și corespondenței procedurale din țara unde persoana fizică/juridică este înregistrată (de exemplu, echivalentul ANAF în Regatul Unit este HM Revenue & Customs).

Nu există o astfel de limită pentru beneficiarii de finanțări nerambursabile care nu sunt instituții publice, însă pentru acestea, fie ele de cultură sau de altă natură, există o astfel de limită.

Trebuie trimise spre aprobare (la adresa comunicare@centruldeproiecte.ro) toate elementele grafice realizate pentru promovarea și comunicarea unui proiect. Aici intră atât materialele tipărite (afișe, flyere, bannere etc.) și obiectele promoționale, cât și materialele digitale: vizualuri pentru campanii online, precum și materiale video de promovare.

Fac excepție fotografiile și videoclipurile nemontate (de exemplu, cele realizate pentru stories). În schimb, materialele video montate (aftermovie, teaser, clipuri de promovare etc.) vor fi transmise către aprobare.

Este utilă această pagină?