Centrul de Proiecte
Timișoara
Noutăți
15 aprilie 2026

Târgul de Paște Timișoara se prelungește până duminică, 19 aprilie 2026

Atmosfera de sărbătoare continuă la Târgul de Paște Timișoara până duminică.
Credit foto: Florin Gherasim

Târgul de Paște Timișoara a adus în Cetate o atmosferă de sărbătoare, în care spațiul public a devenit un loc al întâlnirii, al culturii și al timpului petrecut împreună în comunitate. Publicul a răspuns în număr mare invitației de a descoperi orașul într-un alt ritm, bucurându-se de evenimentele organizate și de traseul de poveste creat de decorurile Târgului de Paște în cele patru piețe istorice: Piața Victoriei, Piața Libertății, Piața Sfântul Gheorghe și Piața Unirii. Programul ediției 2026 a adus în prim-plan spectacole de animație stradală, ateliere creative pentru copii, activități sportive, momente muzicale apreciate, iar pe parcursul întregii perioade, vizitatorii au putut explora acest parcurs urban special.


Energia continuă până duminică la Târgul de Paște Timișoara

În acest context, având în vedere interesul crescut al publicului, Târgul de Paște Timișoara, organizat de Primăria Municipiului Timișoara prin Casa de Cultură a Municipiului Timișoara în parteneriat cu Centrul de Proiecte și Visit Timișoara - Organizația de Management al Destinației, se prelungește până duminică, 19 aprilie inclusiv. Programul de vizitare a Târgului de Paște din Piața Libertății, este de luni până vineri între orele 12:00 – 21:00, sâmbătă și duminică între 10:00 – 22:00. Noi evenimente surpriză vor fi adăugate în program.


Distribuie

Contact de presă

Anderka-Maria Lațchici
Comunicare și relații publice
comunicare@centruldeproiecte.ro
+40711.931.123
Este utilă această pagină?