
Timișoara readuce în prim-plan legătura sa istorică cu muzica lui Johann Strauss II, într-un concert special programat astăzi, 14 aprilie 2026, de la ora 19:00, în Piața Unirii, una dintre cele mai elegante piețe ale Timișoarei, oraș supranumit adesea „Mica Vienă”.
Concertul susținut de Orchestra Filarmonicii „Banatul” Timișoara, sub bagheta dirijorului Radu Popa, aduce în fața publicului valsuri și polci celebre, într-o atmosferă care reînvie spiritul vienez în inima orașului.

Una dintre multele premiere ale Timișoarei este legătura directă cu Johann Strauss fiul, unul dintre cei mai importanți compozitori ai secolului al XIX-lea. În anul 1847, aici a avut loc primul său concert în afara Vienei, organizat la Fabrica de Bere din oraș. Evenimentul a avut un succes remarcabil, iar publicul timișorean l-a numit atunci „regele valsului”. Strauss a revenit ulterior la Timișoara în cadrul altor turnee, consolidând această relație specială dintre oraș și muzica sa.
Johann Strauss II (1825–1899), cunoscut drept „Regele valsului”, a fost unul dintre cei mai prolifici și apreciați compozitori ai epocii sale. A compus peste 500 de lucrări, de la valsuri celebre precum „Dunărea albastră”, până la polci, mazurci și operete, redefinind muzica de dans și transformând-o într-un fenomen cultural european.
Concertul din Piața Unirii propune o reîntoarcere simbolică la această istorie comună, într-un spațiu care completează perfect atmosfera muzicală. Publicul este invitat să descopere sau să redescopere farmecul valsului vienez, într-un cadru deschis, accesibil și plin de eleganță.
Prin programul variat de evenimente, concerte, atelierele creative pentru copii, treasure hunt-urile și vânătorile de ouă de ciocolată din cartierele orașului, sau activitățile sportive din inima orașului, Târgul de Paște Timișoara își consolidează rolul de spațiu în care comunitatea, cultura și sportul se întâlnesc, oferind experiențe variate, accesibile tuturor vârstelor.
Târgul de Paște Timișoara 2026 este organizat de Primăria Municipiului Timișoara, prin Casa de Cultură, în parteneriat cu Centrul de Proiecte, Filarmonica „Banatul” Timișoara și Visit Timișoara – Organizația de Management al Destinației. Programul complet este disponibil pe site-ul oficial al evenimentului.
