Centrul de Proiecte
Timișoara
Atelier

Ateliere de lucru pentru cadre didactice debutante și directori de școli

27–28 februarie 2026

Atelier | vineri, 27 februarie | orele 13:00-18:00

Atelier | sâmbătă, 28 februarie |  orele 10:00-14:00

Asociația Teach for Romania organizează un atelier de lucru destinat cadrelor didactice debutante din zona județelor Timiș și Arad, susținut de către specialiști din cadrul organizației. Inițiativa este menită să vină în sprijinul profesorilor, învățătorilor și educatorilor din mediul rural - în vederea eficientizării activităților acestora la clasă și la grupă. De asemenea, un atelier similar va fi destinat directorilor unităților de învățământ din zonă - cu scopul de a le face cunoscute instrumentele folosite de Teach for Romania și programul de suport adresat acestei categorii profesionale. Activitățile din cadrul atelierelor vor fi interactive și vor avea și scop de conectare, în vederea continuării colaborării între cadrele didactice din mediile vulnerabile din zonă și Asociația Teach for Romania.

Asociația Teach for Romania este activă începând din anul 2014 și își propune atragerea personalului didactic spre activități la catedră în mediile vulnerabile și sprijinirea acestora prin training-uri, mentorat și burse. Scopul asociației este de a îmbunătăți procesele de educație, punând accent pe incluziune, diversitate, echitate și acces la educație pentru categoriile defavorizate, leadership, metode eficiente de învățare și implicarea actorilor din comunitate în procesul educațional.  

 


Program

Arhivă program

Este utilă această pagină?