Centrul de Proiecte
Timișoara
Cultură
Sesiunea 2025

Hai la Muzeu!

Perioada
septembrie-octombrie 2025
Finanțat prin
Suma solicitată
46.477 lei

Hai la muzeu! este un proiect cultural și educațional care își propune să transforme vizitele școlare la Muzeul Apei într-o experiență plăcută, utilă și adaptată vârstei copiilor. Prin acest proiect, ca fiecare grup de elevi care trece pragul – fie ei școlari boboci, fie pre-adolescenți – să găsească nu doar informații, dar și activități care le stârnesc curiozitatea și dorința de a învăța. Activitățile vor fi testate cu elevii în vizite organizate, iar profesorii vor participa la sesiuni de formare dedicate, care să-i sprijine să lucreze în echipă și să construiască activități care pot fi replicate. Proiectul încurajează schimbul de idei între profesori și contribuie la dezvoltarea unei rețele educaționale locale. Hai la muzeu! aduce beneficii reale în comunitate – atât pentru copii, cât și pentru
profesori – și pune bazele unei oferte educaționale durabile, bazate pe colaborare.

Scopul proiectului constă în crearea unei legături funcționale între cultură și educație în mediul școlar preuniversitar. Un cadru concret în care patrimoniul cultural devine parte integrantă din procesul de învățare, prin activități atractive, adaptate nevoilor și preferințelor actuale ale elevilor și cadrelor didactice. Proiectul oferă atât acces la cultură, cât și contexte de dezvoltare a competențelor culturale, adaptate vârstei și nevoilor copiilor din ciclul primar și gimnazial. Prin colaborarea cu profesori din școli locale, proiectul aduce împreună educația formală și cea nonformală, asociere care se finalizează prin co-crearea de resurse educaționale relevante, interactive și aplicabile în vizite reale la muzeu. Proiectul are și o componentă de învățare reciprocă și replicare, deoarece cadrele didactice implicate vor putea adapta și folosi cunoștințele însușite, abilitățile dobândite și activitățile create și în alte contexte educaționale, chiar în cazul altor muzee, obiective culturale sau teme din curriculum. Totodată, activitățile dezvoltate pentru grupuri școlare vor fi incluse în oferta de produse culturale a Muzeului Apei și utilizate pe termen lung, contribuind la sustenabilitatea proiectului.

Prin acest demers, se creează o bază de colaborare între școli și instituții culturale, iar rezultatele proiectului pot reprezenta premisa unor inițiative viitoare care promovează educația culturală ca parte integrantă a dezvoltării copiilor, într-o formă adaptată special lor. Proiectul contribuie la dezvoltarea unei comunități educaționale inovative, mai flexibile, implicate și conectate la resursele locale de cultură.

Fundația Aquatim, înființată în anul 2019, s-a născut din dorința companiei de apă Aquatim (membru fondator unic) de a se implica mai mult, mai divers și mai eficient în viața socială și culturală a comunității. După deschiderea Muzeului Apei Timișoara, în 2023, grație unui proiect de reconversie a vechii Uzine de Apă Urseni, susținut de Aquatim SA, fundația a continuat acest demers cu proiectele Branșament la Uzina de Apă și Muzeul Apei – racord la rețeaua culturală a Timișoarei, parte din Programul cultural național Timișoara – Capitală Europeană a Culturii, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, proiecte ce au pus pe harta culturală a orașului un spațiu muzeal nou dintr-o zonă periferică, prin programe de mediere incluzive și participative.

În 2024, Fundația Aquatim a consolidat rolul Muzeului Apei ca spațiu cultural alternativ, printr-o serie de proiecte care au reunit patrimoniul industrial, arta contemporană și educația creativă. Printr-un program amplu de evenimente, muzeul a devenit un loc de întâlnire între artiști, comunitate și generații tinere. Printre evenimentele culturale de referință s-au numărat: Noaptea de Poezie (2024, 2025), recital-performance cu poeți și muzicieni timișoreni, Explorări afective (2024), expoziție semnată de Ciprian Radovan, Sânziene la OZN, o celebrare vizuală a portului popular într-un cadru industrial reinterpretat și Centralitate, Infinitate, Univers, expoziție colectivă a masteranzilor FAD- UVT. Pe plan educativ, exemple de proiecte de succes implementate de fundație sunt campania multi- anuală Sete de carte, de încurajare a lecturii și educație ecologică, pentru elevi din ciclul primar sau seria de întâlniri inspiraționale din cadrul programului Apă cu model adresat liceenilor. Nu în ultimul rând, FILTM , un festival literar important pe plan național, a adus autori străini și români mai aproape de publicul tânăr, prin peste 15 întâlniri în școli, biblioteci și centre culturale din județ. Sute de elevi sunt antrenați anual în astfel de inițiative ce demonstrează experiența Fundației Aquatim în gestionarea proiectelor culturale și educative pentru copii și tineri.


Distribuie
Este utilă această pagină?