Centrul de Proiecte
Timișoara
Cultură
Sesiunea 2025

Acel Atunci | That Then

Organizator
Mihai Toth
Perioada
iunie-noiembrie 2025
Valoarea bursei
19.500 lei

Acel Atunci | That Then este o extensie firească a proiectului interdisciplinar Unde De Niciunde, desfășurat în 2024, păstrând formula de colaborare dintre artiști și ingineri, dar pivotând către o nouă dimensiune de cercetare artistică: vizibilizarea celor invizibili și a structurilor insesizabile. Proiectul propune o investigație artistică despre oamenii din spatele marilor momente de cotitură ale științei, tehnologiei și culturii – cei care, deși nu au fost (re)cunoscuți pe deplin, au contribuit esențial la schimbarea lumii. Expoziția se va construi pe o serie de instalații și intervenții site-specific care re-imaginează contexte istorice sau contemporane, în care persoane nevăzute – asistente de laborator, parteneri de cercetare, membri de familie, colaboratori tehnici sau artizani anonimi – au susținut, din umbră, apariția unor descoperiri sau opere remarcabile. Demersul artistic urmărește să materializeze acest tip de memorie paralelă printr-un limbaj mixt: mecanisme inginerești reinterpretate estetic, documente recontextualizate plastic, fragmente sonore, obiecte găsite, dar și intervenții performative.

Stilistic, proiectul va păstra caracterul colaborativ și experimental testat în Unde De Niciunde. Lucrările vor funcționa atât individual (prin perspectiva fiecărui contributor), cât și colectiv (ca instalații semnate de grup). Accentul se va pune pe raportul dintre structură și narațiune, între precizia inginerească și poeticitatea artistică. În termeni de viziune, Acel Atunci | That Then  se înscrie într-o direcție artistică de tip retrospecție participativă, o formă de recuperare și re-imaginare a istoriei din unghiuri subiective, adesea omise de arhiva oficială. Expoziția va fi gândită ca un spațiu-laborator, în care vizitatorii sunt invitați nu doar să contemple, ci și să intervină simbolic. Pentru a ancora proiectul în actualitate, se vor documenta și cazuri locale recente în care sprijinul nevăzut a permis unor inițiative culturale, tehnologice sau civice să se concretizeze - inclusiv din
comunitățile timișorene de artiști, cercetători și activiști. Proiectul își propune nu doar să aducă lumină asupra trecutului, ci și să deschidă un canal de reflecție colectivă despre prezent: cine ne susține astăzi și ce lăsăm în urmă?

Proiectul se va dezvolta în mai multe etape, respectiv perioada de cercetare, experimentare și analiză într-un cadru de grup; etapa de procurare a materialelor necesare tuturor lucrărilor finale; etapa de organizare și instalare a expoziției finale; vernisajul expoziției deschise publicului larg; perioada de menținere deschisă a expoziției prin mediere activă și diverse evenimente; organizarea finisajului  proiectului expozițional. Întregul proces artistic și expozițional va fi curatoriat de Mihai Toth, care va asigura coerența discursului colectiv și integrarea instalațiilor în spațiul ales, continuând rolul asumat în expozitia precedentă cu același colectiv, dar care va completa și seria noilor lucrări cu anumite interveții performative.

Mihai Toth este artist vizual, curator și mediator, trăiește și lucrează în Timișoara, activând într-un mod transdisciplinar la intersecția dintre artă, tehnologie și mediu social. Practica sa artistică are o abordare multimedia conturată prin intervenții sub formă de instalații in situ, construcții performative și performance. Proiectele sale au la bază relația dintre materialitate și non-materialitate, iar în demersul său este cercetat subiectul spațiului, de la spațiul personal-individual la spațiul colectiv, de la spațiul privat la spațiul public, de la spațiul civic la spațiul politic. Totodată, este preocupat de sisteme referențiale de tip colectiv în care cooperarea și coordonarea în grup primează în fața mecanismului individual, organizând echipe prin strategii de mediere culturală activă, workshopuri, expoziții de grup etc. Face parte din colectivul Asociației Culturale Baraka Artist și este coordonator al spațiului Baraka Artist-run Space din Timișoara. Fiind preocupat de articularea proiectelor educaționale prin artă, dezvoltă diferite ateliere și programe de mediere experimentală. Printre colaborările sale se numără proiecte realizate împreună cu: Fundația Art Encounters, Institutul Prezentului, Salonul de Proiecte, Asociația Simultan, Asociația Contrasens, Asociația Semi Silent, Asociația META Spațiu, SAC București și altele. În prezent este doctorand în cadrul Facultăţii de Arte și Design din Timișoara, cu teza Vidul – între transcendență și reprezentare.

Responsabilitatea pentru conținutul textelor, fotografiilor și materialelor prezentate pe această pagină aparține exclusiv organizatorului evenimentului. Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara nu își asumă răspunderea pentru acuratețea, veridicitatea sau drepturile de autor aferente acestora.


Distribuie
Este utilă această pagină?