
Proiectul Mini Library Show transformă biblioteca Minitremu într-un spațiu viu de învățare, cercetare și expresie culturală, deschis comunității și actorilor educaționali. Proiectul răspunde nevoii de a crea contexte flexibile și colaborative în care cartea devine instrument pedagogic, sursă de reflecție critică și declanșator pentru practici artistice, educaționale și comunitare. România rămâne una dintre țările europene cu cele mai scăzute rate de lectură, nu din lipsă de interes, ci din absența unor contexte vii și relevante pentru cititorii tineri1. Biblioteca Minitremu propune un alt model: activ, deschis și orientat spre dialog.
Inspirat de conceptul sociologic de al treilea spațiu – un loc social situat între școală și viața privată, în care se pot construi relații libere și conversații reale – proiectul propune activarea colecției de carte ca mediu de lucru colaborativ și pedagogic. În jurul acesteia se desfășoară rezidențe educaționale, ateliere tematice interdisciplinare (ecologie, urbanism și peisaj cultural, educație artistică, jurnalism cultural, pedagogie critică), practici arhitecturale și pedagogice, micro expoziții tematice și dezvoltarea unei platforme online care funcționează ca o arhivă publică de resurse educaționale. Proiectul include și o expoziție de carte de referință - retrospectiva Cele mai frumoase cărți din România, organizată cu ocazia Ziua Timișoarei - care aduce în atenția publicului designul de carte ca formă de educație vizuală și culturală. Mini Library Show propune biblioteca ca un spațiu comunitar în care lectura devine întâlnire, cercetare și formă de acțiune.
Minitremu reprezintă componenta educațională a duo-ului artistic Monotremu (Laura Borotea și Gabriel Boldiș) și continuă o practică axată pe intervenția în spațiul public, schimburile culturale și dezvoltarea de formate alternative de învățare în relație cu arta contemporană și contextul socio-politic actual. Înființată în 2012, asociația este activă în domeniul educației artistice contemporane și al culturii vizuale. Principalele direcții de activitate includ: dezvoltarea de programe educaționale pentru tineri (tabere, cursuri opționale, centre de învățare), producția de materiale pedagogice, coordonarea de proiecte culturale interdisciplinare și activarea spațiului public prin artă.
Asociația organizează anual Minitremu Art Camp, program ajuns la ediția a X-a, cu caracter formativ, educațional și colaborativ. Coordonează Minitremu (Un)Learning Center din Timișoara, un spațiu destinat cercetării și educației artistice. A realizat proiecte în parteneriat cu instituții și organizații locale și internaționale precum Magma, B5 Studio, Casa Jakab Toffler, Fabrica de Pensule, Casa Tranzit, Salonul de Proiecte, tranzit.ro, Arhiva de Sunet, MNAC, Meet Factory Praga, documenta fifteen Camp - Notes on Education, ABC Brussels sau Galeria Națională Zachęta Varșovia.
Asociația fost premiată la Cele mai frumoase cărți din România (2014) , Gala premiilor AFCN pentru mediere culturală (2019), iar membrii fondatori au fost premiați la bienala de arhitectură BETA 2022 și nominalizați la Premiul European de Arhitectură Mies van der Rohe (2025). În anul 2024, Minitremu a coordonat dosarul tematic dedicat educației artistice și prin artă din revista ARTA, nr. 68–69, cu titlul Cum aduci la viață o sală de clasă, ca și când ar fi lucrare de
artă.
Responsabilitatea pentru conținutul textelor, fotografiilor și materialelor prezentate pe această pagină aparține exclusiv organizatorului evenimentului. Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara nu își asumă răspunderea pentru acuratețea, veridicitatea sau drepturile de autor aferente acestora.