Centrul de Proiecte
Timișoara
Cultură
Sesiunea 2025

SIMULTAN Festival 2025 | Ediția XX

Perioada
august-octombrie 2025
Suma solicitată
150.000 lei

SIMULTAN este un festival de artă, constituit (anual) în jurul unui concept artistic, dedicat practicilor interdisciplinare, care funcționează ca o platformă de întâlnire și de prezentare pentru artiști și practicieni care lucrează cu diferite medii tehnologice. Încadrată de o serie de activități și evenimente, a XX-a ediție a Festivalului Simultan va avea loc în perioada 2-12 octombrie 2025 în multiple spații din Timișoara și va avea în program proiecte performative sonore și AV, expoziții, proiecții, ateliere și conferințe.

SIMULTAN 2025 se constituie în jurul subiectului Remediere - cum anume fenomenul evolutiv al noilor tehnologii media adaptează și transformă formele media mai vechi creând o progresie dinamică în peisajul mediatic.. Această adaptare și transformare continuă sunt din ce în ce mai prezente în mediul artistic contemporan unde forme sau tehnici vechi și noi interacționează și se influențează reciproc, generează noi perspective sau metode de reprezentare.

Asociația SIMULTAN este o organizație non-guvernamentală înființată în 2005 de un grup de artiști din Timișoara. Asociația și-a propus dezvoltarea unei platforme artistice interdisciplinare dedicate artelor vizuale contemporane și sonore, prin diferite proiecte, acțiuni și evenimente culturale care au caracter cercetativ și implică utilizarea noilor media în materializarea lor.

Responsabilitatea pentru conținutul textelor, fotografiilor și materialelor prezentate pe această pagină aparține exclusiv organizatorului evenimentului. Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara nu își asumă răspunderea pentru acuratețea, veridicitatea sau drepturile de autor aferente acestora.


Distribuie
Este utilă această pagină?