
Unmapping Timișoara este un proiect al grupului artistic Sleepers, inițiat de Asociația PETEC, care propune un cadru colaborativ de cercetare artistică și intervenție performativă în oraș, activând spații neconvenționale și instituționale din Timișoara, printr-un proces de reimaginare a relației dintre corp, oraș, obiect (personal, sau abandonat) și memorie colectivă. Derulat în perioada iulie-noiembrie 2025, proiectul reunește o echipă internațională de artiști – printre care Florin Flueras, Eliza Țrefaș, Diego Agulló, Smaranda Găbudeanu, Vlad Brăteanu și Traian Cherecheș – în rezidență de creație la Kibbutz Artefactum și Teatrul Maghiar de Stat Timișoara. Aceștia vor lucra împreună cu locuitori ai orașului și comunități creative locale în laboratoare de co-producție artistică, artist walks, performance-uri și expoziții de proces.
În perioada 1–3 august, proiectul propune o serie de artist walks performative, ghidate de Florin Flueras și Smaranda Găbudeanu, în parcuri și zone industriale, ca gesturi de reconectare senzorială cu orașul prin abordările Love Nature și post-apocaliptic play. În octombrie, rezultatele cercetării vor fi prezentate public printr-un performance site-specific la Teatrul Maghiar, iar în noiembrie, printr-o expoziție de proces activată performativ, găzduită de Indecis Artist Run Space. Practici diferite, în medii diferite, ce vor fi inserate ca intervenții mai mult sau mai puțin subtile în textura socială, estetică și afectivă a orașului. Pe durata Unmapping, echipa proiectului va devia și de la modurile obișnuite de a colabora și de a lucra într-un proiect, cu intenția de a face posibilă și o colaborare bazată pe alienare productivă – fiecare artist va fi amplificat în direcția sa, urmându-și propriul proces, în proximitatea și cu sprijinul celorlalți, producându-se interacțiuni imprevizibile între procesele și practicile Unmapping.
Asociația Pentru Teatru și Carte (PETEC) are ca obiectiv principal susținerea cercetării și producției artistice, activează în domeniul artei contemporane din anul 2013 și dezvoltă proiecte și programe culturale axate pe interdisciplinaritate și dialog. PETEC a dezvoltat o serie de proiecte culturale ce au avut ca obiective producția și distribuția de spectacole create de coregrafi români și internaționali: Moving Fields de Cristina Lilienfeld, After.Life de Sasha Dodo (Alexander Omelchenko, RU), Alienation or the desire for intimacy de Benno Voorham (NE/SE, coproducție Lavadans), Fapte vitejești, Nu toți sunt eroi de Cristina Lilienfeld și Smaranda Găbudeanu (coproducție ColectivA), All in Good Time de Steve Batts (UK, coproducție Echo Echo); producția de filme și instalații multimedia: INHABITED, Up Stairs, MushRooms; producția de expoziții și instalații activate performativ: Trecuturi Prezente. Arhiva și corpul, Past Present. Fragments of memory (co-prodrucție cu Beaconsfield), Cake Man (reenactment), Deal.Reconstituire (traseu performativ si expozitie) de Ioana Marinescu (RO/UK), Iulia Mărăcine, Smaranda Găbudeanu, Thomas Goodey (UK) Laurențiu Calciu.
Fiecare proiect de producție a presupus o perioadă de cercetare și documentare, precum și o componentă de educare și implicare activă a publicului. S-au organizat astfel laboratoare artistice, ateliere pentru publicul larg, intervenții stradale, conferințe interdisciplinare, concursuri de compoziție. PETEC a distribuit în România spectacole internaționale și a organizat programe intensive de cursuri cu profesori internaționali, precum și Contact Bucharest Festival și International Program for Scenography. Pe lângă colaborarea cu numeroase instituții de spectacol, PETEC a organizat performance-uri și expoziții în muzee și galerii de artă: Beaconsfield Gallery Londra, MARe/Muzeul de Artă Recentă, Cazarma U Timișoara, Galeria Galateca, /SAC @Malmaison, Pavilion 32 Goethe Institut, Muzeul Național de Artă Contemporană. Asociația a beneficiat de-a lungul timpului de fonduri de la Ministerul Culturii, ICR, AFCN, ArCub, CNDB, UNITER, Centrul de Proiecte Timișoara.. În 2024, PETEC a primit Premiul AFCN pentru Promovarea culturii române în lume.
Responsabilitatea pentru conținutul textelor, fotografiilor și materialelor prezentate pe această pagină aparține exclusiv organizatorului evenimentului. Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara nu își asumă răspunderea pentru acuratețea, veridicitatea sau drepturile de autor aferente acestora.