Centrul de Proiecte
Timișoara
Noutăți
8 aprilie 2025

Înscrieri deschise pentru programul de finanțare nerambursabilă „Mobilități pentru profesioniști din sectorul cultural”

Programul de finanțare nerambursabilă „Mobilități pentru profesioniști din sectorul cultural” este deschis începând de astăzi. Acesta va finanța granturi de călătorie pentru profesioniștii din cultură care doresc să participe la evenimente, proiecte și organizații relevante, cu scopul de a promova colaborarea internațională și de a contribui la consolidarea Timișoarei ca pol cultural în Europa.
Andrei Marina | Mobilități pentru profesioniști din domeniul cultural 2023 - 2024

În anul 2025, programul dispune de un buget total de 300.000 lei, din care 120.000 lei pentru călătorii inbound (călătorii la Timișoara) și 150.000 lei pentru călătorii outbound (călătorii ale  specialiștilor din Timișoara spre destinatii naționale și internaționale). Sumele maxime care pot fi solicitate sunt de 7.500 lei pentru călătoriile naționale și 10.000 lei pentru cele internaționale, atât pentru călătoriile inbound, cât și pentru cele outbound. Aplicațiile se pot depune până la data de 28 octombrie 2025.


Loredana Nedelcu | Mobilități pentru profesioniști din domeniul cultural 2023 - 2024

Programul are ca scop sprijinirea circulației internaționale și naționale a profesioniștilor din sectorul cultural, contribuie astfel la consolidarea parteneriatelor și la creșterea vizibilității scenei culturale timișorene. Prioritățile includ promovarea proiectelor și practicilor locale la evenimente naționale și internaționale, precum și încurajarea cunoașterii și schimbului de experiență. 

În sesiunile anterioare, programul a finanțat 47 de mobilități între septembrie 2023 și noiembrie 2024. Aceste mobilități au contribuit semnificativ la promovarea colaborărilor internaționale și la creșterea vizibilității profesioniștilor din cultura timișoreană pe plan național și internațional.


Șînziana Pinti | Mobilități pentru profesioniști din domeniul cultural 2023 - 2024

Specialiști din România au călătorit atât în țară, dar și spre destinații  internaționale precum China, Statele Unite, Olanda, Belgia, Amsterdam, Portugalia sau Letonia. De la colecții vestimentare prezentate la New York Fashion Week, la stagii de documentare pentru scrierea unor cărți, participarea la cursuri de educație cinematografică sau la crearea unor piese de teatru, granturile de călătorie acordate prin acest program au reprezentat o șansă reală de dezvoltare profesională pentru specialiștii din sectorul cultural timișorean.

Profesioniști străini au venit în România, la Timișoara, unde au realizat cercetări pentru incluziunea grupurilor vulnerabile în viața culturală, au contribuit la crearea și organizarea unui maraton de artă, au efectuat stagii profesionale la asociații culturale locale etc.


Laura Chiriță | Mobilități pentru profesioniști din domeniul cultural 2023 - 2024

La fel ca până acum, finanțarea se adresează profesioniștilor din domeniul cultural (artiști, manageri culturali, curatori, critici de artă, cercetători etc.) care au cel puțin 18 ani și nu au beneficiat de o mobilitate în cadrul ediției anterioare a programului. Sunt eligibile atât persoanele fizice, cât și persoanele fizice autorizate, române sau străine. Nu pot aplica cei care au mai beneficiat de o mobilitate în cadrul ediției anterioare a programului de finanțare (2023-2024). Mai multe detalii puteți citi aici

Acest program face parte din continuarea moștenirii Programului cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii 2023”, având ca scop consolidarea Timișoarei ca pol cultural important în Europa. De asemenea, el se bazează pe experiența dobândită în cadrul programului „Power Station++ | Mobilități pentru profesioniști din sectorul cultural” lansat în 2023.



Distribuie

Contact Presă

Anderka-Maria Iancea
Comunicare și relații publice
comunicare@centruldeproiecte.ro
+40711.931.123
Este utilă această pagină?