Centrul de Proiecte
Timișoara
Cultură
Sesiunea 2023

Oamenii din ”umbră” ai Timișoarei Capitală Europeană a Culturii

Organizator
Melania Cincea
Perioada
august 2023-decembrie 2023
Valoarea bursei
12.000 lei

În cadrul acestei burse, intenționez să realizez o serie de 7 interviuri sub titlul Oamenii din umbră ai Timişoarei Capitală Europeană a Culturii, în perioada 10 august – 1 decembrie 2023. Vor fi dialoguri înregistrate audio, transcrise mai apoI, gândite şi construite de aşa manieră încât să ajute publicul să se familiarizeze ori să cunoască mai bine constructori ai mediului cultural din Timişoara, oameni care, în general, sunt în spatele reflectoarelor. Doresc, prin acest demers, să ajut publicul interesat la modul general de cultura locală şi, implicit, de proiectul Timişoara Capitală Europeană a Culturii, să afle detalii şi despre activitatea acestor oameni – din spatele scenei, cum i-am numit –, despre parcursul lor profesional, despre colaborarea pe care o au cu echipa alături de care sunt implicaţi în realizarea proiectului Timişoara Capitală Europeană a Culturii, dar şi despre viaţa lor privată – fără accente intruziv-agresive însă –, întrucât detaliile personale pot umaniza o persoană publică, pot ajuta publicul să empatizeze, să se apropie mai mult de ceea ce face, de instituţia şi mediul cultural pe care le reprezintă, îl pot ajuta să îi înțeleagă mai bine munca şi, nu în ultimul rând, îl pot ajuta să aibă o viziune mai clară asupra tabloului complet în care este integrată activitatea acestor oameni intervievaţi. 

Îmi propun, să intervievez, de exemplu, directorii câtorva dintre instituţile de cultură din Timişoara: Teatrul Naţional Mihai Eminescu, Teatrul German de Stat, Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely, Filarmonica Banatul, Opera Naţională de Stat, curatori de artă şi manageri de galerii de artă cunoscute nu doar pe plan local, ci de anvergură şi apreciere internaţionale. 

Intenţionez apoi să public aceste dialoguri – pentru a le salva de la efemeritatea la care condamnă în general publicarea în orice mijloc de comunicare în masă – într-un viitor volum de interviuri culturale. Va fi un volum ca va include nu doar aceste interviuri realizate în cadrul bursei, ci şi o selecţie de dialoguri cu oameni de cultură din Timişoara sau oameni de cultură originari din Timişoara, care însă şi-au construit cariere internaţionale, interviuri pe care le-am realizat şi publicat în ultimii şase ani (2018 - 2023). Va fi un volum care să oglindească  acest mediu cultural efervescent, prin prisma oamenilor care îl reprezintă, care îl gândesc, care îl construiesc, care întregesc tabloul cultural, artistic al Timişoarei Capitală Europeană a Culturii. 

Melania Cincea este licențiată în Jurnalism şi absolventă de studii de masterat în Managementul instituţiilor mass media şi Studii europene comparate. Face parte, din anul 1995, din redacția publicaţiei Timpolis, din Timişoara, fondatoarea site-ului www.putereaacincea.ro, a scris în Contributrs.ro și România Liberă. Colaborează cu Revista 22.

În 2018, a publicat volumul Frăția penal-academică. Cercetarea ştiinţifică din penitenciarele României. O investigație jurnalistică (Editura Humanitas) și volumul de interviuri Compoziţii pe dictafon (Editura Universităţii de Vest din Timişoara). În 2021, a publicat volumul de interviuri 15 la Puterea a Cincea (Humanitas), iar în 2022 am contribuit cu un eseu la volumul colectiv Muzica gândirii. Gabriel Liiceanu în dialog cu prietenii săi (Humanitas), editat de Cătălin Cioabă şi Grigore Vida.


Distribuie
Este utilă această pagină?