Centrul de Proiecte
Timișoara
Cultură
Sesiunea 2023

Inițiative artist-run în Timișoara

Perioada
august 2023-decembrie 2023
Valoarea bursei
12.000 lei

Proiectul meu în legătură cu Timișoara este acela de a mă angaja într-un proces amplu de cercetare și interacțiune pentru a aduce la lumină poveștile coordonatorilor și spațiilor artist-run din oraș. În primul rând, intenționez să organizez întâlniri și interviuri cu coordonatorii acestor spații pentru a obține o perspectivă mai profundă asupra viziunii și motivațiilor lor. Prin intermediul acestor discuții, sper să înțeleg mai bine modul în care acești coordonatori și-au înființat și gestionat spațiile, provocările cu care s-au confruntat și impactul pe care l-au avut asupra comunității artistice locale. 

De asemenea, voi investiga spațiile artist-run care nu mai sunt active în prezent. Îmi doresc să găsesc artiștii inițiatori și să aflu mai multe despre motivul închiderii lor. Prin intervievarea acestor artiști sau prin căutarea în arhive și documente relevante, voi încerca să reconstitui povestea și contextul în care aceste spații și-au desfășurat activitatea, precum și să înțeleg de ce nu mai sunt în funcțiune. 

Un alt aspect important al planului meu este acela de a scrie recenzii la expozițiile organizate în perioada bursei în spațiile artist-run din Timișoara. Prin intermediul acestor recenzii, voi putea aduce în atenția publicului larg opiniile și impresiile mele despre lucrările de artă prezentate și despre contribuția acestor spații la scena artistică locală. Acestea vor fi publicate în Revista ARTA, care este dedicată mai degrabă recenziilor de expoziții. 

Toate aceste informații și interviuri le voi utiliza pentru a crea materiale editoriale cuprinzătoare, pe care le voi publica sub formă de interviuri cu coordonatorii spațiilor artist-run și recenzii ale expozițiilor în revistele Propagarta și Empower Artists. Aceste platforme sunt mai potrivite pentru interviuri, ca tip de articol, fiind dedicate cunoașterii artiștilor locali și activității acestora. Pentru cele 2 platforme vor realiza 6 interviuri cu artiștii / coordonatori de spații în care vom povesti despre cum au luat naștere spațiile, despre practica lor artistică, de ce s-au închis unele dintre ele și separația artist – curator. Scopul meu este de a aduce în prim-plan poveștile și contribuțiile acestor coordonatori și spații, oferind o perspectivă autentică și detaliată asupra dezvoltării scenei artist-run din Timișoara. 

Pentru platforma dedicata artei digitale spam-index am decis să mă focusez pe spațiul DIGITAL:CANVAS din Timișoara, coordonat de Marius Jurca, artist digital cu care am mai colaborat în trecut și este prezent deja pe site-ul nostru cu un profil de artist. Spațiul este cunoscut ca fiind un spațiu dedicat artiștilor digitali și vom realiza un profil de spațiu, cu o trecere în revistă a evenimentelor celor mai importante care s-au desfășurat aici. Prin aceste eforturi, sper să aduc o contribuție semnificativă la înțelegerea și aprecierea valorii și importanței spațiilor artist-run în contextul cultural și artistic al Timișoarei.

Gabriela Mateescu este artistă, coordonatoare de proiecte culturale și autoare. Lucrează din anul 2020 pentru Revista ARTA, ca secretar de redacție, redactor și managing editor. Este fondatoarea colectivului și asociației Nucleu 0000 cu care organizează de 10 ani evenimente de tip expoziții, conferințe, ateliere, și co-fondatoare a platformei spam-index.com, platforma de promovare a artiștilor digitali români. Pe platforma spam-index există o secțiune de articole și interviuri cu artiștii digitali români și o secțiune de lucrări special comisionate de către echipa spam-index.

A curatoriat spațiul de proiecte CAV multimedia din București de 2 ori câte un an și este interesată de practica grupurilor de artiști, colective de artă, artist run spaces și acțiuni colaborative. Gabriela Mateescu este interesată de procesul creării și evenimentele organizate de ea nu au ca focus obiectele per se, ci relațiile create. A coordonat în 2022 pentru revista ARTA un dosar dedicat spațiilor coordonate de artiști unde a încercat să facă o trecere în revistă necesară a spațiilor existente în România și o recuperare a celor care au dispărut.

 


Distribuie
Este utilă această pagină?